Ministrul delegat pentru IMM-uri, mediu de afaceri şi turism, Maria Grapini, a declarat, vineri, la Galaţi, într-o conferinţă de presă, că doreşte să realizeze o 'listă albă' a IMM-urilor româneşti care au rezistat pe piaţă în ultimii 23 de ani, pentru ca acestora să le crească notorietatea, informează agerpres.ro.
'Vreau să facem o listă albă cu întreprinzătorii români - şi recunosc că nu a fost ideea mea, a fost într-o dezbatere la Banca Naţională - o listă albă a întreprinzătorilor mici şi mijlocii autohtoni care au rezistat în timpurile acestea grele de 23 de ani, să le facem cunoscute şi să le crească notorietatea. Ştiţi sunt foarte multe no name. Ne lăudăm cu multinaţionale, dar m-am dus la cel mai mare târg tehnic la Hanovra şi am găsit 37 de IMM-uri care produc în România tehnologie înaltă şi care exportă, despre care nimeni nu ştie. Aceşti întreprinzători, care nu fac lucruri uşoare, sunt de la Iaşi, Sibiu, Braşov sau Cluj,' a spus Maria Grapini.
Ministrul a mai spus că are în vedere o serie de măsuri pentru susţinerea brandurilor româneşti, anunţând că în acest sens are intenţia de a organiza două târguri anuale.
'Pentru 2014 trebuie să ne recucerim întâi piaţa internă, pentru că noi ne-am pierdut piaţa internă şi voi propune, cu bani de la buget, să existe două târguri anuale numai cu branduri româneşti, unul primăvara-vara, altul toamna-iarna. Există tot felul de târguri ale importatorilor, dar producătorii români nu-şi permit toate taxele', a afirmat Maria Grapini.
Ministrul a mai afirmat că pentru piaţa internă va promova competiţia egală între importatori şi firmele autohtone.
'Vreau să fac o politică de competiţie egală pentru că acum brandurile româneşti, producţia românească e acoperită de toate importurile acestea contrafăcute care i-au omorât pe producătorii români şi de aceea concep un program pe care să-l prezint premierului prin care nu interzicem, nu închidem graniţele, dar Direcţia aceasta Antifraudă, care se înfiinţează, să meargă ţintit, să verifice toate importurile, de la intrare până la comercializare', a spus ministrul.
Maria Grapini s-a aflat, vineri, la Galaţi, unde a avut o întâlnire cu reprezentanţi ai mediului de afaceri în cadrul Seminarului Naţional cu tema 'IMM-urile - competitivitate şi direcţii de dezvoltare în 2013', organizat cu prilejul sărbătoririi 'Zilei Întreprinzătorului - 20 de ani de la înfiinţarea Patronatului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Galaţi'.