x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ministrul Sănătăţii s-a declarat mulţumit de cum arată Secţia cronici a Spitalului de Psihiatrie Brăila

Ministrul Sănătăţii s-a declarat mulţumit de cum arată Secţia cronici a Spitalului de Psihiatrie Brăila

20 Aug 2019   •   20:48
Ministrul Sănătăţii s-a declarat mulţumit de cum arată Secţia cronici a Spitalului de Psihiatrie Brăila

Ministrul Sănătăţii a verificat marţi seară condiţiile din secţia exterioară de psihiatrie cronici a Spitalului de Psihiatrie din Brăila, Sorina Pintea declarându-se mulţumită de ceea ce a găsit aici.

"Secţia arată normal pentru una de profil, are 140 de paturi şi 139 de pacienţi internaţi. Au personal angajat în limita superioară a normativului. Aici lucrează doi medici şi 24 de asistente. Zilele acestea au mai fost scoase la concurs şase posturi de asistente. De asemenea, vor mai fi scoase la concurs patru posturi de infirmiere. Am discutat cu personalul medical despre posibilitatea alocării de fonduri pentru investiţii în infrastructură, dar şi despre modificările legislative viitoare în vederea îmbunătăţirii actului medical pentru pacienţii psihici", a declarat Sorina Pintea.

Pintea va invita săptămâna viitoare la discuţii comisia de specialitate a Ministerului Sănătăţii şi reprezentanţii ONG-urilor pentru identificarea măsurilor urgente pe termen scurt ce trebuie luate în acest domeniu.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: sorina pintea psihiatrie