„Nu am citit ceva mai tare. Nu există aşa ceva! Doamne, uite-o... "Este un magistrat care a făcut ceva în timpul liber". Nuuu, oribil! "Laura Codruta Kovesi, procuror şef al Parchetului European" (n.r. râde). Sunt fan. Faptul că dânsa ne spune că magistratul a făcut ceva în timpul liber.... " - Frăţioare, tu ai văzut ce a făcut Horodniceanu?" "- "Stai puţin. Ce oră era?" - "23:00" - "În afara programului!" - "Magistratul nu e magistrat 24 din 24?" - "Nu. E magistrat în timpul orelor de serviciu. După aia, poate să fie orice. Nu comentăm, că este în afara orelor de program".
Cât de amuzantă este! Eu sunt cel mai mare fan al doamnei Laura Codruța Kovesi şi al celor care cred că s-a luptat cu corupţia sau toate inepţiile alea. Superb! Deci nu era în timpul orelor de program. Corect! Dacă auziţi că am făcut vreo tâmpenie sau ceva, întrebaţi: "Era pe post?" - "Nu!" - "Nu era pe post...", a comentat ironic Mircea Badea ironic, în emisiunea În Gura Presei, de la Antena 3.
Kovesi: „Este un magistrat care a făcut ceva în timpul liber”
Într-un interviu pentru Euronews, Kovesi afirmă că fostul șef DIICOT era în timpul liber.
„Este un magistrat care a făcut ceva în timpul liber. Nu am competența să comentez așa ceva.
Este un magistrat care a făcut sau nu a făcut ceva în timpul liber și eu reprezint o instituție europeană. Nu e treaba mea să comentez ce a făcut sau ce nu a făcut, dacă este bine sau nu ce a făcut.
Există instituții în România care au competența de a se sesiza și verifică ceea ce s-a întâmplat.
Ca procuror-șef al Parchetului European nu pot să comentez că un magistrat în timpul liber face sau nu ceva....”, a afirmat Kovesi, în interviul acordat Euronews.
Mircea Badea: „Felul în care a reacţionat Horodniceanu este penibil”
"Că miliţienii în România nu au treabă, asta e clar. Speţa în sine - penibilă. Faptul că a reacţionat procurorul Horodniceanu în felul în care am văzut nu mă miră de loc nici asta. Ăştia-s procurorii. El e şef, e căpetenie de procurori de foarte mult timp. Adică, sigur că şi ăştia sunt miliţienii că v-am oprit că ne-aţi depăşit. Tare. Câtă treabă aveţi? N-aveţi infractori de prins? N-aveţi treabă? Dar felul în care a reacţionat Horodniceanu este, pur şi simplu, penibil.
În primul rând, argumentul lui: 'Ştiţi cine sunt eu?', dar tu, Horodniceanu, tu ştii cine eşti tu? Că pare că tu nu ştii cine eşti tu. Că dacă eu sunt Horodniceanu şi sunt mare şef de procurori, ceea ce sunt, eu mă apuc să mă cert cu miliţienii pe stradă? Doamne fereşte!
Dacă, să zicem că toată treaba a fost provocată şi doi poliţişti de la ţară au zis, tu mare procuror, a fost şef DIICOT, s-a luptat cu mafia, cu crima organzată, păi tu atât creier ai încât le faci jocul? Prietene, dacă tu nu rezişti la o provocare de doi lei, mergem în siajul lui că a fost o provocare, păi tu i-ai dat curs de la cap la coadă. Atât te-a dus capul?
Pe mine ceea ce mă îngrijorează mai mult decât orice este IQ-ul. Nu e. Pe domnul Horodniceanu îl vezi, are un contur generos al fiinţei", a declarat Mircea Badea, în cadrul emisiunii Subiectiv cu Răzvan Dumitrescu.
Horodniceanu: „Eu sunt procuror de 25 de ani. M-aţi oprit pentru că am avut tupeul să vă depăşesc”
Daniel Horodniceanu, fost procuror şef al DIICOT, a fost filmat de doi poliţişti, care l-au tras pe dreapta, în judeţul Iaşi, în timp ce încerca să facă instrucţie cu ei, supărat că nu a fost lăsat să depăşească fără să semnalizeze. Când un poliţist a răspuns că nu îl cunoaşte, Daniel Horodniceanu i-a spus că a condus DIICOT și l-a întrebat de ce nu îl cunoaşte.
„De ce m-aţi oprit? Nu am voie vă să vă depăşesc sau ce? Sunt procuror şef Horodniceanu de la Crimă Organizată. Nu mă cunoaşteţi? De ce nu mă cunoaşteţi oare? (...) Nu ştiţi cu cine vorbiţi. (...) Eu sunt procuror de 25 de ani. M-aţi oprit pentru că am avut tupeul să vă depăşesc (...). Nu văd cum aţi putea avea tupeul ăsta cu un procuror care a condus structura de Crimă Organizată a ţării ăsteia", au fost câteva dintre declaraţiile halucinante ale fostului şef al DIICOT.
Polițistul enumeră neregulile făcute în trafic, moment în care procurorul îi cere numele, îl informează că va lua legătura cu şeful IPJ, apoi le spune agenților că în 2016 a vorbit cu fostul ministru Gabriel Oprea pentru majorarea salariilor poliţiştilor cu 15%.
Daniel Horodniceanu a transmis că nu a încălcat nicio regulă rutieră şi că situaţia ar fi fost pusă la punct de cei doi poliţişti care îl cunoşteau.