Curtea de Apel Bucureşti a respins ca neîntemeiată acţiunea Agenţiei Naţională de Integritate prin care se solicită anularea hotărârii Biroului Electoral Central privind atribuirea mandatului de europarlamentar lui Mircea Diaconu.
'Respinge ca inadmisibilă acţiunea în ceea ce priveşte cererea de anulare parţială a procesului verbal al BEC din 29 mai 2014 privind centralizarea voturilor şi atribuirea mandatelor la alegerile pentru Parlamentul European din 25 mai 2014. Respinge în rest acţiunea reclamantei, astfel cum a fost completată, ca neîntemeiată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare', se arată în decizia luată vineri de Curtea de Apel Bucureşti, conform Agerpres.
ANI a acţionat în judecată Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), BEC şi pe Mircea Diaconu, solicitând judecătorilor să anuleze decizia BEC de atribuire a mandatului de europarlamentar.
Agenţia arată că a solicitat AEP, la data de 28 mai, să nu accepte candidatura lui Mircea Diaconu, deoarece acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate, astfel încât Autoritatea ar fi trebuit să informeze Parlamentul European în vederea invalidării mandatului acestuia.
La data de 3 iunie, AEP a transmis ANI că nu are competenţă în acest caz.
'AEP, prin refuzul de a da curs solicitării ANI, respectiv, neacceptarea domnului Mircea Diaconu pentru reprezentarea României în funcţia de membru în Parlamentul European, printr-o conduită pasivă, contrară legii, a îndeplinit un act de acceptare a unei persoane care ar urma să îşi exercite mandatul sub efectul unei interdicţii care decurge în mod direct din încălcarea pe de o parte a unor dispoziţii legale cu caracter imperativ, cum sunt normele privind integritatea în exercitarea funcţiei publice, iar pe de altă parte din decizia definitivă şi irevocabilă a Instanţei supreme din România', susţine ANI.
În opinia ANI, Mircea Diaconu se află sub interdicţia expresă prevăzută de lege pentru a ocupa o funcţie eligibilă, cum este funcţia de membru în Parlamentul European, mandatul de senator al acestuia, tot o funcţie eligibilă, încetând de drept prin efectul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-a stabilit starea de incompatibilitate, şi pe cale de consecinţă nu îndeplineşte 'o condiţie de fond' pentru a putea fi validat în exercitarea funcţiei de membru în Parlamentul European.
Pe de altă parte, ANI a trimis Parlamentului European o sesizare prin care solicită să nu fie validat mandatul de europarlamentar al lui Mircea Diaconu, deoarece acesta a fost declarat în stare de incompatibilitate, printr-o decizie definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.