Senatorul PNL Mircea Diaconu a declarat, azi, in timpul sedintei Comisiei juridice din Senat in care se discuta scrisoarea inaintata de Agentia Nationala de Integritate (ANI) referitoare la starea de incompatibilitate a acestuia, ca in situatia in care, cu doua luni inainte de finalizarea mandatului sau de senator, ar fi constatata incompatibilitatea, ar fi 'jena' sa de a fi prins 'fara bilet' in Senatul Romaniei.
'Eu niciodata, in viata mea nu am mers in tramvai fara bilet. Consider, in clipa asta, ca eu, in Senat, nu am mers fara bilet nici o secunda. Am fost corect cat am putut. De la cap la coada. Daca in final, cand mai sunt doua luni de mandat, voi fi gasit fara bilet in tramvai, o sa fie jena mea toata viata', a spus senatorul PNL.
Mircea Diaconu a precizat ca se va adresa Curtii de Apel pentru a i se explica unde este vinovatia sa.
'Eu cred ca, din punct de vedere legal, eu am fost perfect acoperit pana in momentul in care ANI a constatat ca nu sunt in stare legala. E in regula. Cand am aflat ca sunt incompatibil, imediat, am facut efortul de a iesi din starea de incompatibilitate, nu am continuat-o. Unde e vinovatia mea? Asta e intrebarea mea. Eu cred ca nu e nicaieri. Mai exista niste cai de atac. O sa le continui. O sa incerc sa ma adresez Curtii de Apel, sa faca precizari. Din putinele lucruri pe care le stiu despre Justitie este ca ea fiind oarba iti raspunde la intrebarea pe care o pui, chiar daca in fata Justitiei este un om mort. Nu il vede. Eu am pus intrebarea - raportul ANI este adevarat, legal sau nu. Acum o sa pun intrebarea daca exista vinovatia mea sau nu. Si imi va da, probabil, sper, un raspuns. Sa se explice Curtea de Apel in ce masura, in interior, nu ma gaseste vinovat, dar totusi ma da leilor. Situatia este extrem de incurcata dupa parerea mea. Adevarul vine din toate partile. Minciuna vine din toate partile. Greseala vine din toate partile', a mai declarat senatorul liberal.
De asemenea, senatorul Mircea Diaconu a explicat ca a fost, din prima zi de mandat, de buna-credinta si ca ceea ce isi doreste este sa 'traiasca legal'.
'Eu, de buna-credinta, chiar din a doua zi dupa ce am intrat in aceasta cladire am formulat o intrebare cu privire la o posibila stare de incompatibilitate. (...) Situatia era usor jenanta pentru mine. Raspunsul primit de la Senat a fost ca totul e in regula, totul e legal, a fost si o explicatie legala acolo, daca nu ma insel, un articol de lege si am primit acordul Senatului sa pot lucra in cele doua functii. Au trecut doi ani pana cand ANI, desi primea declaratia mea de avere in care se arata ca lucrez in doua locuri, a emis un raport. Instanta a retinut ca nu e obligatoriu punctul de vedere al impricinatului, se cere, dar nu e obligatoriu. Am contestat acest raport. La Curtea de Apel am cerut cuvantul. Mi se parea ca sunt perfect acoperit, in stare legala datorita deciziei Senatului. Am stat foarte linistit. Eu nu tin nici azi ca cele doua functii sa fie compatibile, sunt perfect de acord ca cele doua functii sunt incompatibile, dar nu pot fi de acord cu vinovatia mea. (...) Eu vreau sa traiesc legal. Ma supun legii, autoritatilor, ceea ce am si facut - am renuntat la calitatea de director', a explicat Diaconu.