Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, consideră că, pentru a reuşi suspendarea 'de facto' a actualei puteri, este nevoie în momentul actual, 'nu pentru un iluzoriu moment 2012, despre construcţia alternativei la guvernare în jurul PSD - PNL'.
'Dezbaterea moţiunii de cenzură ne-a arătat că avem resurse retorice pentru a ne opune căpuşelor portocalii. A fost momentul în care mulţi am simţit cu adevărat de ce şi pentru cine facem politică. Pasiunea luptei de marţi (15 iunie - n.r.) se cere nu irosită, ci pusă în slujba unui demers consistent şi coordonat de suspendarea de facto a guvernării actuale în România. Pentru aceasta avem nevoie de construcţia alternativei la guvernare în jurul PSD, PNL şi a tuturor parlamentarilor care înţeleg să-şi respecte statutul uninominal', a precizat Geoană, pe blogul personal, citat de Agerpres.
Potrivit preşedintelui Senatului, alternativa înseamnă disponibilitate sinceră de cooperare, cu două obiective precise: lupta împotriva tăierii de pensii şi salarii, alături de reluarea creşterii economice.
'A picat moţiunea de cenzură. Deşi a fost atât de aproape să fie adoptată, rezultatul nu ne dă răgaz să vedem partea plină a votului: e o chestiune de zile (aceasta dacă nu ne face Curtea Constituţională vreo surpriză) până când pensiile, salariile, alături de ajutoarele sociale vor fi reduse cu 15%, respectiv 25%. PDL probabil ar fi mulţumit ca opoziţia să renunţe, urmând nefericitul exemplu al unui lider sindical', a spus Mircea Geoană.
Potrivit acestuia, alternativa se construieşte cu idei, dar ideile devin mari pentru că există oameni care să le pună în practică şi să le explice.
'Fără definirea alternativei de către liderii PSD şi PNL, moţiunile de cenzură ale opoziţiei vor avea aceeaşi soartă cu a celei de marţi. De aceea, nu cred că ar fi oportun să depunem acum, imediat, o nouă moţiune de cenzură, înainte de a fi definit proiectul alternativ. Dacă reuşim să construim un astfel de proiect, moţiunea de cenzură de la începutul toamnei va însemna nu doar căderea guvernului domnului Băsescu, ci începutul unei guvernări în favoarea românilor. (...) Vă întreb cum ar fi să avem şi lista alternativei, nu doar lista ruşinii?', a mai afirmat Geoană pe blogul personal.
Citește pe Antena3.ro