Mircea Ionescu-Quintus, decorat cu Steaua României în rang de Ofițer

Mircea Ionescu-Quintus a fost decorat, vineri, de președintele Klaus Iohannis cu Steaua României în rang de Ofițer, la Palatul Cotroceni.

Scriitorul şi omul politic Mircea Ionescu-Quintus s-a născut la 18 martie 1917 la Herson (Cherson), în Crimeea, unde familia era refugiată. 

Mircea Ionescu-Quintus, preşedinte de onoare al Partidului Naţional Liberal, este fiul Mariei (născută Naumescu) şi al lui Ion G. lonescu-Quintus, potrivit ''Dicţionarului General al Literaturii Române'' (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti 2005). 

A absolvit Liceul "Sfinţii Petru şi Pavel" din Ploieşti (1927-1934). Este licenţiat "cum laude" al Facultăţii de Drept din Bucureşti (1938), fiind specialist în drept şi procedură penală. 

A profesat avocatura în Ploieşti, începând din 1940 până în 1987. Consilier îndrumător de avocaţi stagiari (1977-1985); profesor la catedra de Drept Constituţional şi Administrativ la Facultatea de Studii Juridice a Universităţii de Inventică din Ploieşti (1991-1993). 

Membru fondator al grupului "Gânduri şi rânduri", se află între cei care întemeiază şi editează revista cu acelaşi nume (Ploieşti, 1937-1938). Întors de pe frontul de Răsărit (va fi decorat mai târziu cu Coroana României cu spade şi panglica de Virtute Militară), este numit redactor responsabil al revistei "Gând prahovean" (1943-1944). După război conduce, din 1945, Organizaţia Tineretului Liberal din Prahova. În 1946 este arestat timp de câteva luni; eliberat, îşi reia funcţia până la desfiinţarea Partidului Naţional Liberal. Arestat a doua oară în 1952, este întemniţat şi trimis în coloniile penitenciare de la Poarta Albă, Coasta Galeş, Peninsula Valea Neagră, Borzeşti. După eliberare (1954) practică avocatura intermitent, căci este reţinut şi eliberat de încă două ori, în 1956 şi în 1957. Din 1964 revine şi în viaţa literară, fiind mulţi ani preşedinte al Clubului Umoriştilor Prahoveni. 

A fost preşedinte al Organizaţiei judeţene Prahova a PNL (1990-1993); în această calitate, în perioada februarie - iunie 1990, a fost membru al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN) - Prahova; vicepreşedinte al PNL (1990-1992); preşedinte al PNL (din 26 februarie 1993, până în 17 februarie 2001); deputat de Prahova în prima legislatură postdecembristă, ales pe lista PNL la 20 mai 1990; vicepreşedinte al Adunării Deputaţilor (18 iunie 1990 - septembrie 1991). 

Ministru al justiţiei în cabinetul condus de Theodor Stolojan (16 octombrie 1991 - 19 noiembrie 1992). 

La alegerile parlamentare din 3 noiembrie 1996 a obţinut un mandat de senator de Prahova, iar la 27 noiembrie 1996, a fost ales vicepreşedinte al Senatului României. La 22 decembrie 1999 a fost numit preşedinte interimar, iar la 1 februarie 2000 a fost ales preşedinte al Senatului României; reales senator de Prahova în legislatura 2000-2004; preşedinte de onoare al PNL (din 19 oct. 2002) 

Este scriitor, preşedinte de onoare al Uniunii Epigramiştilor din România şi membru al Uniunii Scriitorilor din România. 

Debutează în revista "Curierul Liceului Sfinţii Petru şi Pavel" (1934), prima lui carte fiind "Haz de necaz", publicată în 1943 şi prefaţată de Radu D. Rosetti. Următoarea culegere, "Epigrame", cu inedite şi preluări, apare abia după trei decenii, în 1973. Autor al volumelor: "Epigrame şi epitafuri"; "Lacrima scoicilor"; "Cazul Dorin Condrea"; "Mărturie mincinoasă"; "Citaţie pentru un necunoscut"; coautor la numeroase Culegeri de Epigrame editate de Clubul "Cincinat Pavelescu" din Bucureşti şi colaborări la reviste şi publicaţii, între care: "Gluma", "Păcală", "Mitică", "Urzica", "Moftul Român", "Cronica Română", "Palatul de Justiţie". 

Dicţionarul General al Literaturii Române notează că Mircea Ionescu-Quintus, epigramist cunoscut atât prin tradiţia familiei, cât şi prin calităţi de virtuozitate şi spirit, cultivă şi poezia lirică, proza de evocare ironic-sentimentală şi epică detectivistică. Versurile de început atestă înclinaţia către speciile poeziei lirice galante (madrigalul, romanţa, cântecul), iar schiţele umoristice din revistele pe care le conduce sunt remarcabile prin acuitatea observaţiei ironice şi verva narativă. Tot în presă a abordat şi eseul (despre epigrama românească, fireşte, şi despre pictorul Nicolae Grigorescu). Catrenele sale epigramatice vădesc darul expresiei concentrate, aforistice, simţul limbii, spirit fin şi bun gust în crearea poantei finale, precum şi o undă de lirism. Temele sunt cele comune: eternul cuplu, soţul infidel, trufia, prostia, impostura ş.a. O definiţie epigramatică a epigramei este memorabilă: "Epigrama, precum ştim/ Este fata de-mpărat/ Pe care-o iubea Nigrim.../ Dar a fugit cu Cincinat!" 

Pe de altă parte, atât schiţele din "Mărturie mincinoasă" (1983), cât şi romanul pseudopoliţist "Citaţie pentru un necunoscut" (1988) relevă dispoziţia umoristică, verva ironică, ca şi maniera nostalgică a scriitorului, evocator al spaţiului ploieştean şi al împrejurimilor. Eroii sunt tineri îndrăgostiţi, visători şi ghinionişti, justiţiabili încăpăţânaţi, naivi sau înrăiţi, gospodine dominatoare în conflict cu vecinele lor, amici, funcţionari, microbişti. Nu lipsesc elementele de melodramă şi senzaţional, exploatate cu simţul înnăscut al poantei surprinzătoare. 

Potrivit Dicţionarului General al Literaturii Române, Mircea Ionescu-Quintus şi-a încercat condeiul şi într-o dramă, de fapt un "proces spectacol", "Cazul Doria Condrea", scrisă în 1958, dar nepublicată. Între eseurile adunate în volumul "Liberal din tată-n fiu" (1996) sunt cuprinse şi câteva fragmente autobiografice, în timp ce versurile, corespondenţa şi însemnările din "Moara dracilor" (1999) evocă sobru şi concis momente trăite în timpul detenţiilor politice. 

Este membru a numeroase societăţi şi asociaţii culturale şi în conducerea unora dintre acestea; preşedinte de onoare al fundaţiilor culturale "I.L. Caragiale" şi "Nicolae Grigorescu" - Câmpina. 

A primit Premiul "Cincinat Pavelescu" al Societăţii Academice "Titu Maiorescu" (1992); Diploma de merit a Uniunii Juriştilor din România (1991); Diploma de merit a Uniunii Juriştilor din România (1991); Diploma Editurii "Românul" pentru activitate parlamentară (1990); Premiul "Ştefan Tropcea" - Brăila (1989); Premiul "Cronica Română" pentru activitate politică (1993); Premiul Asociaţiei Umoriştilor Români pentru epigramă (1993) etc. 

Este membru al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România; veteran de război, decorat în 1942 cu Ordinul "Coroana României" cu spade şi panglici de Virtute Militară. 

A primit, în aprilie 2009, gradul de general de brigadă în retragere din partea preşedintelui Traian Băsescu. A primit, de asemenea, Ordinul portughez "Infante Don Henrique", în grad de Mare cruce şi Ordinul danez "Daneburg", în grad de Mare cruce. 

În anul 2009, cu ocazia "Zilelor oraşului Ploieşti", a primit o stea pe "Aleea Celebrităţilor" aflată în centru, în zona pietonală Nichita Stănescu. 

În februarie 2015, în cadrul Galei Tineretului Naţional Liberal (TNL), a primit premiul pentru întreaga cariera în slujba valorilor democraţiei, a civismului şi libertăţii de expresie. 

Este cetăţean de onoare al oraşelor Ploieşti şi Orşova. 

Este căsătorit şi are un fiu. AGERPRES