x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Mircea Ionescu Quintus: Sunt sigur că, mai curând decât şi-ar închipui unii, i se va face dreptate domnului Adrian Năstase

Mircea Ionescu Quintus: Sunt sigur că, mai curând decât şi-ar închipui unii, i se va face dreptate domnului Adrian Năstase

03 Noi 2012   •   17:38
Mircea Ionescu Quintus: Sunt sigur că, mai curând decât şi-ar închipui unii, i se va face dreptate domnului Adrian Năstase
Sursa foto: Christian Silva/Intact Images

Preşedintele de onoare al PNL Mircea Ionescu Quintus a vorbit, sâmbătă, la lansarea candidaţilor USL din Sectorul 1, despre "nedreptatea care i s-a făcut lui Adrian Năstase", arătând că mai curând decât şi-ar închipui unii acestuia i se va face dreptate şi va reveni în rândurile oamenilor politici, scrie antena3.ro
  
"Sunt foarte apropiat prieten cu domnul Adrian Năstase şi sunt sigur că mai curând decât şi-ar închipui unii i se va face dreptate şi va reveni în rândurile oamenilor politici, ştergându-se această nedreaptă umbră care s-a aşezat peste cariera sa. Să mă ierte ceilalţi fruntaşi ai USL, nu mă refer la ei, că nu sunt încă în închisoare", a spus Quintus.
  
El a avorbit şi despre George Becali, candidat din partea PNL la alegerile parlamentare din 9 decembrie, spunând că acesta este "cel mai cinstit şi creştin".
  
"Este datoria poporului român să trimită în Parlament pe cei mai ispravnici concetăţeni ai noştri", a mai spus Quintus, care şi-a exprimat speranţa că va trăi măcar să vadă victoria USL din 9 decembrie.
  
"Aşa cum Dumnezeu m-a ajutat să trec prin foarte multe evenimente dramatice ale poporului român, sunt sigur că de data asta Dumnezeu îmi va mai îngădui să trăiesc măcar victoria aceasta din 9 decembie", a adăugat Quintus.

×