x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Mircia Giurgiu a intrat în grevă japoneză. Politicianul protestează faţă de nevacantarea postului de deputat al lui Palfi Zoltan

Mircia Giurgiu a intrat în grevă japoneză. Politicianul protestează faţă de nevacantarea postului de deputat al lui Palfi Zoltan

12 Oct 2011   •   08:44

Deputatul independent Mircia Giurgiu a protestat astazi fata de faptul ca desi au trecut peste sase saptamani de cand postul de deputat din Colegiul 9 din judetul Cluj a devenit liber in urma decesului deputatului UDMR Palfi Zoltan, conducerea Camerei Deputatilor nu a constatat vacantarea.

Concret, inainte de intrarea la sedinta de plen a Camerei, Mircia Giurgiu s-a afisat cu o banderola alba pe bratul drept.

"E vorba de revenirea la normalitate. Este un post de deputat vacant sase saptamani si doua zile si nu nici pana acum nu s-a constatat vacantarea. Asta este singura problema. Trebuie vacantat postul de deputat", a declarat Giurgiu, potrivit Agerpres.

Intrebat daca banderola alba pe care si-a prins-o pe brat reprezinta simbolul grevei japoneze, Mircia Giurgiu a spus ca la sindicate asa se numeste.

"La mine este protest pur si simplu. Puteti sa spuneti ca am adoptat formula folosita de sindicate", a precizat Giurgiu.

Despre motivatia privind nedeclararea pana in acest moment a vacantarii postului de deputat ramas liber in urma decesului lui Palfi Zoltan, Giurgiu este de parere ca acest lucru nu se doreste de catre Coalitia aflata la putere.

"Cred ca le e frica celor de la Putere sa organizeze alegeri, sa nu piarda cumva", a declarat deputatul independent.

Mircia Giurgiu a spus ca pentru inceput va manifesta doar astazi in plen, urmand ca de saptamana viitoare sa diversifice formele de protest.

"Azi e prima zi, la sedinta in plen numai, fara comisii. Si pe urma o sa diversificam actiunile de protest", a mai precizat fostul democrat-liberal.

Deputatul UDMR Palfi Mozes Zoltan a murit pe 29 de august, la varsta de 67 de ani, la Clinica de Chirurgie 1 din Cluj-Napoca, unde fusese internat cu valori foarte mari ale glicemiei.

×