Un membru PDL, cooptat duminică într-o secţie de votare din Iaşi, a primit două SMS-uri de la deputatul PDL Daniel Oajdea prin care i se cere să aducă o listă cu 10 persoane care vor vota duminică cu Elena Băsescu .
"La instruirea privind prezenţa în secţiile de votare vă rugăm să veniţi cu o lista de 10 persoane care pe 7 iunie voteaza cu Elena Basescu. Data si ora instruirii vor fi comunicate mâine, 2.06.2009.Cabinet parlamentar, Daniel Oajdea", se arată în mesajul expediat luni, 1 iunie.
"Vărugăm să vă prezentaţi mâine, 03.06.2009, orele 18:00 la sala mare de la Direcţia Agricolă (în spatele sediului PDL) pentru instructajul privind activitatea din secţiile de votare. Vă reamintim că trebuie să aduceţi cu dv şi lista persoanelor care votează Elena Băsescu. Cabinet parlamentar, Daniel Oajdea.", scrie în mesajul expediat pe 2 iunie.
Contactat de Jurnalul Naţional, deputatul Oajdea a negat că ar fi expediat sau că a cerut expedierea unor astfel de mesaje, spunând că nici numărul lui, şi nici al cabinetului parlamentar nu sunt aceleaşi cu cel afişat.
Citește pe Antena3.ro