Europarlamentarul PDL Monica Macovei susţine că nu s-a întâlnit cu reprezentanții Comisiei Europene înainte de redactarea raportului MCV, însă s-a declarat bucuroasă că există această impresie.
"Am văzut că a fost şi o întrebare (a unei jurnaliste adresate lui Mark Gray, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene - n.r.) dacă s-au întâlnit cu mine cei de la Comisie când au redactat raportul. Aud asta de ani de zile. Nu, nu s-au întâlnit cu mine şi nu eu nu fac parte din bucătăria redactării raportului şi nici nu îl influenţez, dar mă bucur că există această impresie”, a răspuns Monica Macovei la Realitatea TV, întrebată dacă s-a întâlnit cu oficialii europeni.
Mai mult, Macovei a spus că premierul Victor Ponta este responsabil pentru reproșul adus de Comisia Europeană, cu privire la faptul că Parlamentul nu a ridicat imunitatea parlamentarilor cu dosare penale.
"Victor Ponta să-şi asume responsabilitatea pentru ce depinde de el, rău în acest raport, şi anume lipsa de voinţă politică pentru măsurile anticorupţie, faptul că sunt deja trei persoane, Borbely, Dobre şi Stan, la care parlamentarii PSD nu numai USL, de care el personal este responsabil ca preşedinte al partidului, au votat împotriva ridicării imunităţii. Deci trebuie să-şi asume răspunderea ca şef de partid”, a afirmat Macovei.
Europarlamentarul democrat-liberal a mai spus că "intrarea în Schengen depinde de condiţiile tehnice care sunt îndeplinite, de circa doi ani de zile, cum a spus şi astăzi Comisia Europeană”.