x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică USR cere revocarea șefului AEP, Toni Greblă, în Parlament

USR cere revocarea șefului AEP, Toni Greblă, în Parlament

18 Iun 2024   •   21:45
USR cere revocarea șefului AEP, Toni Greblă, în Parlament
Sursa foto: Sursa: Facebook

USR a depus, marți, în Parlament, un proiect de hotărâre pentru revocarea lui Toni Greblă, președintele Autorității Electorale Permanente, însă PSD și PNL au refuzat să discute propunerea USR în ședința Birourilor Permanente Reunite, spune deputatul Ionuț Moșteanu.

„Autoritatea Electorală Permanentă este instituția statului care trebuie să asigure votul în România. Este câinele de pază al democrației. Ce s-a întâmplat în aceste zile, ce s-a întâmplat cu aceste alegeri din 10 iunie arată că Toni Greblă, președintele Autorității, și-a făcut treaba cu rea-credință. La 9 zile după încheierea alegerilor, încă nu s-a terminat numărarea voturilor la Sectorul 2, iar Toni Greblă și oamenii lui forțează închiderea acestui scrutin fără a ține cont de multele nereguli descoperite. Din păcate, PSD îl ține în brațe pe Greblă, PNL este complicele PSD la acest abuz și au refuzat să pună în dezbaterea Parlamentului solicitarea USR. Vom reveni cu ea în fiecare ședință”, a declarat Ionuț Moșteanu.

USR transmite că Toni Greblă nu poate rămâne șeful AEP anul acesta, în care mai urmează două tipuri de alegeri, prezidențiale și parlamentare, ca să nu planeze niciun fel de dubiu asupra corectitudinii acestor alegeri.

„Toni Greblă trebuie demis pentru că este un pericol la adresa democrației din România, este o bătaie de joc la adresa fiecărui român care își exprimă votul și vrea ca voința lui, constituțională, democratică, să se reflecte la finalul unei zile de vot, să se reflecte obiectiv în numărarea voturilor. Anul acesta mai avem încă două tururi de scrutin – prezidențiale și parlamentare – și, pentru ca legitimitatea celor aleși la prezidențiale și la parlamentare să nu fie pusă la îndoială, este necesar ca noi, ca Parlament, să curățăm imaginea AEP, pătată de Toni Greblă în aceste zile și în această perioadă, și să redăm încrederea în această instituție a statului că poate veghea la organizarea corectă a unor alegeri, alegeri care urmează anul acesta”, a declarat Ionuț Moșteanu, lider de grup al deputaților USR.

USR suține că au fost multiple exemple de fraudă și erori la alegerile din 9 iunie.

„La Sectorul 2, USR a cerut renumărarea voturilor în 36 de secții unde există nepotriviri între cifre, în ceea ce privește buletinele care au ajuns în secții și cifrele din procesele verbale de la final. La fel, la Sectorul 1, USR a depus 80 de cereri de renumărare care privesc 110 secții. La nivelul Bucureștiului sunt peste 10.000 de buletine dispărute, de aceea multe dintre procesele verbale nu se închid”, se menționează în comunicatul USR.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: mosteanu greblă revocarea