Liberalii au anunţat ieri că depun moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Boc 2, iar UDMR şi PSD s-au grăbit să anunţe că sprijină demersul. Liberalii şi pesediştii s-au pus deja de acord în privinţa unui Guvern de tehnocraţi, dar nu şi în privinţa premierului independent. Dacă PSD l-ar vrea pe Mihai Tănăsescu, Florin Georgescu sau Mişu Negriţoiu, preferatul lui Crin Antonescu este Klaus Johannis, primarul Sibiului.
Varujan Vosganian şi Bogdan Olteanu au finalizat aseară textul documentului pe care intenţionează să-l depună în această dimineaţă la Parlament. Liderul UDMR Marko Bela a anunţat ieri după-amiază că şi formaţiunea sa vrea să susţină documentul, deşi chiar în dimineaţa aceleiaşi zile refuzase. S-a răzgândit însă, în urma unei şedinţe cu parlamentarii UDMR care l-au mandatat să discute subiectul moţiunii cu liberalii. "În acest moment vorbim despre o moţiune PNL - UDMR. Va fi semnată doar de cele două partide. Vom vedea dacă o mai votează şi altcineva", ne-a declarat ieri după-amiază deputatul liberal Eugen Nicolăescu.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat că moţiunea "este deschisă tuturor" şi că, dacă va fi adoptată, noul Guvern va trebui să fie unul de tehnocraţi. Mai mult, Antonescu s-a şi gândit la un premier independent, "un om cu autoritate, cu competenţă" şi al cărui acord l-ar şi avea pentru a-l face prim-ministru. Numele misteriosului premier ar fi Klaus Johannis, primarul Sibiului, cu care Antonescu a avut recent câteva întâlniri.
Dacă săptămâna trecută liderii liberali încercau să se delimiteze de PSD, promiţând o moţiune care să vizeze activitatea gurvernamentală a ambelor partide din fosta Coaliţie, ieri, când în joc erau şi semnăturile pesediştilor pe moţiune, documentul a căpătat câteva nuanţe. Crin Antonescu a anunţat că documentul va fi îndreptat împotriva Guvernului Boc 2, care "trebuie să cadă pentru că e lipsit şi de legitimitate, şi de capacitatea de a face faţă crizei care se intensifică în plan social de la oră la oră".
GUVERN DE TEHNOCRAŢI SAU UN GUVERN BOC FĂRĂ ATRIBUŢII
Liderii PSD au decis ieri în cadrul şedinţei BPN al partidului, să susţină moţiunea de cenzură a PNL, după ce duminică au avut loc discuţii cu şefii liberali-lor. Social-democraţii s-au declarat însă circumspecţi în privinţa şanselor de reuşită ale moţiunii, discutând despre posibilitatea ca PD-L să atragă la votul secret susţinerea unor parlamentari de la PSD sau PNL. "Dacă susţinem moţiunea de cenzură trebuie să fim foarte siguri că reuşim să picăm Guvernul, pentru că altfel vom avea o pierdere de imagine majoră", au argumentat liderii PSD în cadrul şedinţei.
Pasul următor moţiunii a fost, de asemenea, luat în discuţie, variantele pe care merg social-democraţii fiind impunerea unui Guvern de tehnocraţi sau tolerarea în Parlament a unui Guvern Boc 3 lipsit de atribuţii. Paşii aceştia vor fi însă negociaţi punctual cu PNL, care a anunţat deja că doreşte impunerea unui Guvern de tehnocraţi. Dacă se va ajunge la această variantă, cele două partide vor negocia inclusiv numele viitorului premier pe care îl vor propune în faţa lui Băsescu, având în vedere că liderul PNL a declarat că are deja în minte un nume pentru şefia Guvernului.
Pesediştii au şi ei trei nume pentru preluarea şefiei unui Cabinet de tehnocraţi: Mihai Tănăsescu, Florin Georgescu sau Mişu Negriţoiu.
PD-L FURĂ ALEŞII PNL ŞI TRIMITE INVITAŢII LA GUVERNARE
Ieri, pedeliştii suspendaseră şi ei orice discuţii despre o eventuală susţinere parlamentară a unui nou Guvern. "Deocamdată aşteptăm să vedem ce se întâmplă cu moţiunea de cenzură", a explicat vicepreşedintele PD-L Gheorghe Flutur. Negocierile de până acum ale pedeliştilor au dat însă ieri primele roade: deputaţii PNL Cristian Burlacu şi Cristina Dobre, precum şi senatorul Tiberiu Prodan au anunţat că s-au înscris în PD-L. În acelaşi timp însă, dinspre Cotroceni se trimiteau bezele otrăvite către liberali.
Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu, un apropiat al lui Traian Băsescu, a declarat ieri, într-un interviu pentru Hotnews, că PD-L poate garanta "o guvernare stabilă", după alegerile prezidenţiale, alături de PNL, şi i-a sfătuit pe liderii liberali să nu mai adopte "poziţia păguboasă" din 2008 când "au refuzat" să intre la guvernare alături de PD-L. "Dacă Traian Băsescu va câştiga alegerile, PD-L poate garanta această guvernare stabilă. Cu PNL, evident. Mizez pe faptul ca liberalii, structural, vor fi înclinaţi să voteze un candidat de centru dreapta şi nu unul de stânga", a declarat Lăzăroiu.
Mesajul a fost lansat şi de europarlamentarul PD-L, Cristian Preda, care a scris pe blog că dacă liderul liberal Crin Antonescu "ar fi inteligent" ar renunţa la candidatura la Preşedinţie şi ar negocia o poziţie guvernamentală pentru partidul său.
Citește pe Antena3.ro