Copreşedintele Alianţei România Dreaptă (ARD) Mihai-Răzvan Ungureanu, a anunţat joi, la Brăila, că îi va chema în instanţă pe toţi cei care l-au calomniat pe seama ”listei parfumurilor scumpe”, subiect pe care l-a definit ca fiind o ”înscenare absolut grosolană”.
”Este o minciună sfruntată şi este, de fapt, o mare calomnie. Asemenea liste, dacă există, trebuie probate. Pentru aceasta, voi merge până într-acolo încât să aduc în justiţie fiecare calomniator pe rând. Voi depune plângeri în civil împotriva celor care ridică asemenea chestiuni. În momentul în care eşti acoperit de invective, fără să existe absolut nicio probă, îmi rezerv dreptul de a chema în justiţie pe toţi cei care m-au făcut în acest fel. Este absolut normal. Plângerile le voi depune cât de curând”, a declarat Ungureanu.
Mihai-Răzvan Ungureanu a mai spus că un prim-ministru nu are de-a face cu asemenea liste, cheltuielile de acest tip fiind în sarcina Regiei Autonome a Protocolului de Stat şi că totul este o înscenare.
”Când vă spun că este o înscenare absolut grosolană, ştiu ce vă zic. Am experienţa unor asemenea lucruri şi ştiu şi ce înseamnă disperarea celor care simt că pierd. Face parte dintr-o campanie împotriva mea, este unul dintre episoade. Este felul în care puterea consimte că există un pericol real ca ea să îşi piardă locul în politică. În momentul în care recurgi la invective şi la atacuri la persoană, înseamnă că eşti disperat să faci acest lucru, pe seama scăderii vizibile din sondaje”, a mai spus Ungureanu.