x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Claudiu Năsui: Singura șansă să nu crească taxele anul viitor este în mâinile lui Ilie Bolojan

Claudiu Năsui: Singura șansă să nu crească taxele anul viitor este în mâinile lui Ilie Bolojan

de Redacția Jurnalul    |    07 Dec 2024   •   19:40
Claudiu Năsui: Singura șansă să nu crească taxele anul viitor este în mâinile lui Ilie Bolojan

Singura șansă să nu crească taxele anul viitor este în mâinile lui Ilie Bolojan, afirmă deputatul USR Claudiu Năsui. El precizează că PSD, PNL, UDMR și minoritățile au o majoritate singuri în noul parlament și că toate vor să crească taxele.

„Situația din parlamentul României. PSD-PNL-UDMR-minorități au o majoritate singuri în noul parlament. Toate vor să crească taxele. USR nu va susține creșteri de taxe și susține reducerea cheltuielilor statului. Nu de alta, dar am ajuns în halul în care am ajuns pentru că au crescut cheltuielile, nu pentru că ar fi scăzut veniturile”, afirmă Claudiu Năsui.

El apreciază că AUR, SOS și POT „probabil că nu vor vrea să voteze nicio măsură nepopulară oricare ar fi ea, chiar dacă ar fi bine pentru România”.

„Singura șansă să nu crească taxele anul viitor este deci în mâinile domnului Bolojan. Dacă el va vrea creșterea taxelor, atunci ele vor crește. Dacă nu, suntem alături de el pentru a reduce masiv cheltuieli”, încheie Năsui.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: nasui bolojan taxe