Încheierea unui contract de publicitate de jumătate de milioan de euro prin încredinţare directă şi nu prin licitaţie pentru promovarea unui proiect de mediu ar fi avut la bază obligaţiile asumate faţă de UE în domeniu şi riscul pierderii cofinanaţării acordate de Comisia Europenă. Cel puţin aşa a susţinut astăzi ministrul de resort, Nicolae Nemirschi în faţa comisiei parlamentare de anchetă.
Explicaţiile sale nu i-au covins tocmai pe reprezentanţii PDL care i-au reproşat că nu trebuia să se grăbească cu o asemenea achiziţie şi au pus sub semnul întrebării aşa-zisa "negociere" a contractului între cele două părţi. Documentele au relevat că între preţul de pornire cerut de firma contractantă, Ars Advertising şi preţul final convenit cu Ministerul Mediului nu a existat nici o diferenţă, procedura de negociere fiind de ochii lumii.
Chemat să dea explicaţii despre modul în care a fost atribuit fără licitaţie un contract de publicitate pentru Programul Operaţional Sectorial Mediu, Nemirschi a venit cu o pleiadă de date de ordin tehnic pentru a justifica necesitatea unei asemenea achiziţii de servicii.
După ca e trecut prin modul în care funcţionează Programul Operaţional Sectorial Mediu, cerinţele UE referitoare la folosirea banilor europeni accesaţi prin organism, Nemirschi a pledat pentru urgenţa promovării Axei 3 a programului referitoare la combaterea poluării de la instalaţiile de termoficare. El a afirmat că acest lucru era necesară pentru a evita pierderea cofinanţării acordate de CE, în condiţiile în care bugetul ministerului nu fusese aprobat la aceea dată.
"Eu cred că aţi greşit atunci când aţi încheiat acest contract şi mai cred că nu aţi avut în vedere economisirea sau cheltuirea eficientă a banului public atunci când l-aţi semnat", a replicat deputatul PDL Petru Călian, citat de antena3.ro.
Parlamentarul democrat-liberal a cerut explicaţii şi despre ce s-a negociat având în vedere faptul că că preţul plătit firmei Ars Advertising este identic cu cel pe care firma l-a cerut iniţial.
"Nu este nici măcar diferenţă de un leu. Dacă ar fi fost, nu aş mai fi avut acest argument şi atunci vă întreb: ce aţi negociat? Aţi negociat procente", a spus Călian, oprit din avânt de preşedintele Comisiei, deputatul PSD, Mircea Duşa care i-a cerut să păstreze decenţa limbajului.
Enervat de opoziţia reprezentantului PDL, ministrul Mediului a susţinut că a existat o negociere dar a evitat să dea detalii despre avantajele obţinute în urma întâlnirilor. "Nu am făcut parte din comisia de negociere, deci nu v-aş putea spune acum ce anume s-a obţinut. Mă voi documenta şi vă voi răspunde", a promis Nemirschi.
Călian i-a mai reproşat ministrului că s-a grăbit nejustificat în încheierea anexei la contract, Nemirschi s-a apărat, invocând dorinţa de a nu suprapune difuzarea spoturilor cu perioada campaniei electorale. În acest sens, Nemirschi a prezentat şi un document neoficial al Comisiei Europene prin care se cerea explicit ca mesajele de promovare ale programului Operaţional Sectorial Mediu să nu se suprapună cu perioada publicităţii electorale.
Citește pe Antena3.ro