x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Nicolae Bănicioiu: Elena Udrea îmi aminteşte de Elena Ceauşescu!

Nicolae Bănicioiu: Elena Udrea îmi aminteşte de Elena Ceauşescu!

de Ovidiu Ciutescu    |    20 Aug 2009   •   00:00

"Elena Udrea a demonstrat astăzi că este mai presus de lege", spune deputatul PSD Nicolae Bănicioiu, membru în Comisia Parlamentară care analizează cheltuirea fondurilor de la Ministerul Turismului. Băniciou spune că prin atitudinea pe care o afişează, "mi-a amintit de Elena Ceauşescu care, în decembrie 1989, dădea vina pe alţii pentru ceea ce făcuse".



Nicolae Bănicioiu este convins că Udrea "ascultă tot ce se întâmplă la Comisie chiar dacă nu este prezentă la audieri", astfel considerând că i s-ar putea adresa întrebări! Deputatul PSD s-a arătat destul de interesat de contractul pe care ministrul Turismului l-a făcut cu Eurosport şi a cerut ca un reprezentant al canalului de televiziune să fie prezent la audieri!  "Ce mai contează legea dacă te cheamă Elena Udrea? M-a deranjat atitudinea unui cetăţean care sfidează pe oricine îi cere explicaţii. Noi aici nu vorbim de puşculiţa personală a Elenei Udrea sau a soţului ei, Dorin Cocoş, ci de banii Ministerului Turismului. Ne-am întors în urmă cu 20 de ani, pentru că atitudinea Elenei Udrea mi-a adus aminte de cea a Elenei Ceauşescu care tot dădea vina pe alţii", a spus  Bănicioiu.


O altă acuzaţie transmisă voalat de Bănicioiu este aceea că "Elena Udrea a beneficiat de rescadenţare la un împrumut de 3 milioane de euro în momentul în care a ajuns să îndeplinească o funcţie publică". În aceste condiţii el a solicitat prezenţa unui reprezentant BRD la Comisie "pentru mai multe amănunte. Sper că reprezentanţii acestei societăţi vor înţelege să-şi facă datoria civică de a veni în faţa Comisiei".



×
Subiecte în articol: politic