Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a fost informat telefonic de Ciolacu că PSD nu va susține legea care i-ar fi permis lui Iohannis să candideze la Senat pe listele liberalilor. PSD susține că nu este necesară o modificare legislativă, iar liderii partidului au exercitat presiuni asupra lui Ciolacu pentru a renunța la sprijinul inițial, potrivit Antena 3 CNN.
„Eu cred că este normal să discutăm despre acest demers (candidatura preşedintelui României pe listele PNL la alegerile parlamentare) ca fiind o nevoie de clarificare legislativă, pentru că demersul a existat până la un moment dat în cuprinsul legii. Astăzi nu mai există şi ne referim la situaţiile specifice când se suprapun alegerile. A fost o discuţie pe care am avut-o cu premierul Marcel Ciolacu, am convenit amândoi că este nevoie de această clarificare. În momentul de faţă, observ că există mai multe poziţii şi o dezangajare de la acest proiect. Ca atare, în momentul în care noi discutăm, este clar că nu există o susţinere a demersurilor politice în interiorul coaliţiei, motiv pentru care vom avea o atitudine pe măsură", a transmis Ciucă.
Acest refuz a generat tensiuni în interiorul coaliției de guvernare. PNL consideră că proiectul de lege este acum blocat, iar candidatura lui Iohannis la parlament este „închisă”. Conducerea liberală vede candidatura președintelui drept o oportunitate de a valorifica experiența acestuia în comisii importante, precum cea de politică externă, dar exclud varianta unui rol de premier pentru Iohannis.
În urma acestei decizii, Nicolae Ciucă și conducerea PNL au exprimat nemulțumiri profunde, Ciucă sugerând chiar că o coaliție PSD-PNL ar putea deveni imposibilă după alegeri. „Negociem cu oameni care își țin cuvântul,” ar fi transmis liderii PNL.
„În ceea ce privește întrebarea domnului Marcu, legat de ce vom face după alegeri, eu îmi exprim punctul de vedere că nu văd cum putem să realizăm o coaliție cu PSD în astfel de condiții”, a mai spus Nicolae Ciucă.
Pe de altă parte, PSD a reacționat prin fostul președinte al Camerei Deputaților, Alfred Simonis, care a acuzat PNL că vrea să creeze instabilitate politică doar pentru a asigura un loc pentru Iohannis după încheierea mandatului său de președinte. Simonis a criticat dur prioritatea liberalilor, afirmând că aceștia ar fi trebuit să se concentreze pe problemele reale ale țării, nu pe cariera politică a președintelui.
„Să rupi coaliția de guvernare pentru că PSD nu vrea să voteze o lege pentru un singur om este complet absurd. Dar asta demonstrează încă o dată care au fost de fapt prioritățile PNL și ale ostașului Ciucă dintotdeauna: scaunul lui Iohannis. Nu inundațiile, nu investițiile, nu nivelul de trai. Doar să îi meargă cartea de muncă lui Iohannis și după terminarea mandatului.
Citește pe Antena3.roCiuperca otrăvitoare cu dinți sau palmierul-fantomă. Cum arată cele mai ciudate plante și ciuperci descoperite în 2024 Domnul Ciucă vorbește de tot felul de înțelegeri imaginare. Domnule Ciucă, treziți-vă la realitate! Aici nu sunteți în filmele cu super-eroi închipuiți în care credeți dvs că jucați.
Singura înțelegere pe care PSD a avut-o cu PNL a fost legată de data alegerilor prezidențiale, care trebuia să fie în septembrie. Și pe care voi, PNL, ați votat-o la voi în partid. Și pe care ați încălcat-o imediat după ce v-am salvat la europarlamentare.
Dar reacția ostașului Ciucă nu mai surprinde pe nimeni. Și pe front, și când a primit de la Iohannis o misiune grea, face ce știe: se retrage în cazarmă!”, a scris Simonis.