Liderul interimar al PNL Timiş, Nicolae Robu, a câştigat sâmbătă cel de-al doilea mandat de preşedinte al organizaţiei, principalul mesaj transmis colegilor săi de partid fiind cel de unitate, cooperare şi de transparenţă în actul administrativ şi politic.
Dintre cele 409 voturi exprimate, nouă au fost anulate, 255 de sufragii i-ai revenit lui Nicolae Robu, iar 142 contracandidatului său Alin Nica, primarul din Dudeştii Noi.
Nicolae Robu le-a mulţumit celor care l-au votat, dar şi-a exprimat sentimentul ''amar'' faţă de unele ''întâmplări lipsite de fairplay'' din partea opozanţilor săi din PNL Timiş, care au lovit "în onoarea" lui ''aşa cum niciun psd-ist nu a făcut-o''.
''Eu pun suflet în tot ce fac şi am emoţii întotdeauna. (...) Bucuria este umbrită de ceea ce s-a întâmplat total lipsit de fairplay în filiala Timiş a PNL până acum, este umbrită de aproape un an de către un număr mic de colegi, dar existent, care ne-au făcut celorlalţi viaţa amară săptămână de săptămână; este umbrită de ceea ce până în ultimul moment s-a încercat, azi noapte, cu sms-uri de intoxicare. (...) Dar (...) sper ca toţi aceşti colegi care s-au dezonorat pe ei şi au dezonorat partidul în acest timp să ne arate că pot fi şi altfel şi, dacă ne arată aceasta, la mine vor găsi toată deschiderea să facem echipă comună - PNL Timiş'', a afirmat Nicolae Robu.
El a adăugat că îşi doreşte ca, începând de acum, organizaţia să lucreze pentru a realiza platforma asumată, în care se vorbeşte şi despre armonie în partid.
Nicolae Robu a spus că va avea discuţii cu primarii săptămânal, înainte de fiecare Birou Politic Judeţean, dar şi cu toţi liberalii din teritoriu, de la care va prelua sugestiile, observaţiile, propunerile şi criticile.
El le-a promis liberalilor din rural că vor fi invitaţi la şedinţe şi că o dată pe lună va organiza întâlniri ale primarilor PNL cu consilierii judeţeni şi cu parlamentarii partidului.
''Nu facem politică de dragul de a avea o ocupaţie, ci pentru a ajunge la putere să ne punem în practică de pe poziţii administrative proiectele, ideile, în slujba comunităţilor. Voi continua modernizarea Timişoarei prin mari proiecte şi prin proiecte mai mici, dar de interes pentru cetăţeni. Voi susţine şi colabora cu primarii PNL pentru proiectele lor în cadrul Polului de Creştere Timişoara, dar şi pentru promovarea turismului în zonă, în perspectiva proiectului Timişoara Capitală Culturală Europeană 2021. (...) Vor fi sprijiniţi primarii pentru obţinerea de finanţări europene prin proiecte viabile, dar şi din alte surse naţionale'', a detaliat Robu. AGERPRES