x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Nicolae Robu, preşedinte unic al PNL Timiş

Nicolae Robu, preşedinte unic al PNL Timiş

11 Iul 2016   •   20:45
Nicolae Robu, preşedinte unic al PNL Timiş
Sursa foto: pressalert.ro

Biroul Politic Naţional al PNL a decis, luni, ca preşedinte unic al filialei Timiş a PNL să fie primarul Timişoarei, Nicolae Robu, iar prim-vicepreşedinte coordonator, Dan Popa.

Într-o declaraţie de presă, remisă, luni, AGERPRES, Nicolae Robu consideră că această numire este consecinţa rezultatelor din alegerile locale, care l-au clasat pe locul trei pe ţară, "după Emil Boc şi Ilie Bolojan", dar şi ale faptului că este un om de echipă.

'Numirea mea în funcţia de preşedinte unic al PNL Timiş reprezintă, fără îndoială, în primul rând, consecinţa aprecierii de care s-a dovedit că mă bucur din partea cetăţenilor Timişoarei, prin numărul mare de voturi obţinute în recentele alegeri (...), cu toată vitregia condiţiilor în care am candidat (absenteism etc.), dar şi aprecierii din partea timişenilor din oraşele şi comunele judeţului, care şi-au arătat sentimentele în contactele directe cu mine din campania electorală şi, bineînţeles, aprecierii din partea colegilor din filială şi a celor din Biroul Politic Naţional, inclusiv a celor doi copreşedinţi naţionali', arată Nicolae Robu, într-un comunicat remis AGERPRES.

El menţionează faptul că "toţi colegii de partid şi nu numai", ştiu că este "un om de echipă, neconflictual, străin de ceea ce se cheamă ranchiună, un om deschis spre oricine, pozitiv prin natura mea, corect şi cinstit, dedicat interesului public, loial 100% PNL'.

'Consecvent cu acest portret îmi voi exercita funcţia de preşedinte unic al Filialei Timiş a PNL. O voi face în echipă cu colegul Dan Popa, prim-vicepreşedinte coordonator, cu care am colaborat excelent şi până acum, cu colegii primari, cu ceilalţi colegi cu funcţii în partid sau simpli membri', afirmă Robu.

Liderul liberalilor timişeni mai subliniază că va pune mare bază pe tineri, aşa cum a făcut-o şi până acum, "nu doar la muncă, ci şi la promovări".

"Unul dintre primele lucruri pe care le voi face va fi declanşarea unei ample campanii de revigorare a organizaţiilor de tineret, în tot judeţul. Mai adaug ceva care desigur că nu va surprinde pe nimeni, venind de la mine, şi anume, egalitatea de şanse şi de tratament şi prevalenţa meritelor şi a merituoşilor vor fi valori fundamente ale vieţii interne a partidului. Ca şi transparenţa, onoarea, asumarea, iniţiativa şi spiritul critic, ca şi unitatea în diversitate', a conchis Nicolae Robu.

Sursa: AGERPRES

×