Nicușor Dan, susținut de PNL și USR pentru Primăria Capitalei, consideră să șansele sale pentru obținerea mandatului de primar general cresc după anunțarea alianței dintre partidele lui Victor Ponta și Robert Negoiță.
„În ceea ce privește candidatura la Primăria Generală, în ipoteza în care nu se va ajunge la o alianță între această alianță deja formată și PSD, evident, candidatul acestei alianțe între partidul lui Victor Ponta și partidul lui Robert Negoiță va lua cele mai multe voturi de pe partea stângă. Pentru mine, esențial este că există peste 60% dintre bucureșteni care spun că orașul merge într-o direcție greșită, e esențial că peste 60% dintre bucureșteni și categoria e cumva aceeași, spun că votează partidele de dreapta”, a declarat la RFI Nicușor Dan.
Candidatul susținut de PNL și USR la Primărie crede că șansele sale de a fi ales primar cresc, dacă ruptura dintre PSD și alianța dintre Victor Ponta și Robert Negoiță se confirmă: ”Dacă această ruptură între PSD și aceste două partide reprezentate de Victor Ponta și Robert Negoiță se confirmă, sigur că da, șansele mele cresc, însă esențială este relația cu electoratul, care spune în acest moment că vrea să mă voteze, asta este miza campaniei mele”.
Întrebat dacă neînțelegerile dintre PNL, USR-PLUS și PMP privind stabilirea unor candidați unici la sectoare ar putea avea consecințe negative asupra candidaturii sale la Primăria Capitalei, Nicușor Dan a replicat: „Ca să vă răspund pe scurt, da. Acum o să dezvolt. Eu sper în continuare ca aceste negocieri să se finalizeze pozitiv. În primul rând, în februarie aveam aceeași discuție cu privire la un candidat unic la Primăria Capitalei și la începutul lui martie a fost anunțul că aceste partide au ajuns să sprijine un candidat unic, deci avem un motiv de optimism, partidele au dovedit deja la momentul acela că sunt rezonabile și pun interesul comun mai presus de un interes sau anumite orgolii sau dorințe firești de afirmare ale propriilor membri, deci asta ne dă un semn de speranță (...). Dacă se merge cu candidați unici la sectoare, aceștia au prima șansă, dacă nu, prima șansă o au primarii în funcție PSD”.
Nicușor Dan a afirmat că nu și-ar dori ca Traian Băsescu să intre în cursa electorală.
„Evident, este ceva ce nu-mi doresc, pentru că este o persoană care are propriul său electorat (...). Suntem în ipoteza unui singur tur, Traian Băsescu are electoratul său și ar fi mai bine pentru toți oamenii de dreapta sau cei care consideră că orașul merge într-o direcție greșită, ar fi mai bine ca ei să aibă un candidat unic. Dacă însă nu se ajunge la o înțelegere, mișcarea PMP-ului este firească, pentru că au o locomotivă electorală, pe care trebuie să o introducă în cursa cea mai vizibilă, în alegerile locale”, a conchis el.
(sursa: Mediafax)