x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Nicuşor vrea să lase aleşii fără pensiile speciale

Nicuşor vrea să lase aleşii fără pensiile speciale

de Sînziana Duţă    |    27 Apr 2017   •   08:48
Nicuşor vrea să lase aleşii fără pensiile speciale
Sursa foto: MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO

Un proiect de lege pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor urmează să fie depus în Parlament de către USR. Iniţiativa a fost semnată de toți deputații și senatorii partidului, care i-au cerut liderului PSD Liviu Dragnea să susțină şi el proiectul.

Parlamentarii USR au inițiat și semnat un proiect de lege pentru abro­garea pensiilor speciale pentru senatori şi deputaţi. Deputatul USR Cristian Seidler i-a propus lui Liviu Dragnea să fie co-iniţiator al proiectului. „Mai avem o semnătură de cules, este vorba de semnătura domnului Nicolae Liviu Dragnea pe care îl invităm alături de noi să fie co-iniţiator al acestui proiect de lege dintr-un motiv foarte simplu: dânsul în legislatura anterioară şi-a dat demisia din funcţia de deputat cu câteva zile înainte de finalizarea mandatului tocmai pentru a nu se încadra în prevederile acestei legi. Îi vom acorda un termen de o săptămână-două cât îi poate lua să citească proiectul nostru de lege şi să-l cosem­neze alături de noi”, a explicat Cristian Seidler. Propunerea făcută de oamenii lui Nicușor Dan vine în contextul în care Liviu Dragnea declara în decem­brie 2016 că nu mai dorește ca Parla­mentul să voteze legi prin care sunt oferite beneficii senatorilor și deputaților. „Nu voi mai accepta, ca preşedinte al parti­dului, ca în acest Parlament să se iniţieze sau să se adopte vreun act normativ prin care se stabilesc privilegii sau beneficii grase pentru parlamentari. Niciodată. Oamenii mai întâi, pentru ei lucrăm. După ce o să fim în stare să ridicăm nivelul de trai în România, atunci putem să ne gândim şi la noi”, spunea Dragnea la acea vreme. Proiectul de lege elaborat de parlamentarii USR vizează doar pensiile speciale pentru parlamentari, iar deputatul Cristian Seidler a precizat că va fi depus chiar dacă președintele PSD va refuza să îl semneze.

×
Subiecte în articol: liviu dragnea nicusor dan