Vicepreşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat la RFI că relaţia dintre PSD şi PD-L este "destul de rece", iar cu cât se apropie termenul alegerilor prezidenţiale, probabil, cu atât relaţiile pot deveni mai încordate.
Dragnea spune că PSD "nu exclude o eventuală restructurare", dar el crede că nu asta rezolvă problemele cu care se confruntă România acum. El a mai spus că "nu se pune problema să plece unii sau alţii. Indiferent care pleacă, pică Guvernul". "Nu ştiu cine ne poate trimite pe noi la plimbare. Dacă PSD iese din Guvern, pică Guvernul, pentru că noi discutăm aici despre jumătate din Guvern şi nu cred că poate să mai stea un Guvern cu susţinere parlamentară de 30 şi ceva la sută. Nu ştiu cine pe cine trimite la plimbare. Cred că sunt declaraţii destul de războinice, sunt cam nervoşi colegii din PD-L", a conchis vicepreşedintele PSD. Şi colegul său de partid, liderul PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat ieri că, dacă se discută despre remaniere, atunci este vorba despre un proces care trebuie să cuprindă Guvernul în ansamblu, cu tot cu premierul Boc "la pachet". Vanghelie a avertizat totodată că, în situaţia în care unul dintre miniştrii PSD va fi remaniat, atunci premierul Emil Boc va fi surprins de reacţia PSD dacă va lua o astfel de măsură fără să-i consulte pe social-democraţi. Ministrul Dezvoltării, Vasile Blaga (PD-L), spunea recent că, în opinia sa, ar fi necesară o restructurare a Guvernului în perioada următoare. El a arătat că a susţinut în interiorul coaliţiei ca restructurarea guvernamentală să aibă loc până la alegerile prezidenţiale, dar "sigur că premierul va aprecia la un moment dat când va trebui făcută". El a mai spus că a nominalizat la şedinţa coaliţiei ministere "în care nu se întâmplă nimic". (G.A.)
Citește pe Antena3.ro