x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Oamenii lui Ghinea îl acuză pe Nicuşor de practici pesediste 

Oamenii lui Ghinea îl acuză pe Nicuşor de practici pesediste 

de Marius Gîrlașiu    |    19 Apr 2017   •   08:55
Oamenii lui Ghinea îl acuză pe Nicuşor de practici pesediste 
Sursa foto: GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO

A rămas mai puţin de o lună până la Congresul USR de la Cluj , iar în interiorul partidului apar tot mai multe voci criti­ce la adresa lui Nicuşor Dan. Tabăra din jurul fostului minis­tru Cristian Ghinea susţine că actualul lider a suprimat dezbaterea internă şi foloseşte practici pesediste în tentativa de a-şi asigura cel de-al doilea mandat ca preşedinte USR. 
 
Tensiunile din interiorul USR se amplifică odată cu apropierea Congresului din 12 mai, primul din istoria formaţiunii preferate de 9% dintre români la alegerile parlamentare. A treia forţă poli­tică din Parlament îşi va alege luna viitoare o nouă conducere, iar lupta dintre tabăra lui Nicuşor Dan şi aliaţii fostului ministru tehnocrat Cristian Ghinea pare mai acerbă ca niciodată, prefa­ţând un Congres cu scântei la Cluj-Napoca. Deputatul USR Dolj, Adrian Prisnel, unul dintre cei trei autori ai documentului programatic „USR optimist şi deschis” (alături de Cristian Ghinea şi Tudor Benga), a lansat acuzaţii dure la adresa preşedin­telui-fondator. „Dezbaterea internă nu există de facto, ci este fabricarea consimțământului la scara universului USR, pe modelul de propagandă descris de Chomsky (Noam Chomsky - n.r.)”, susţine deputatul USR. Prisnel a explicat ieri cum se desfăşoară simulacrul de dezba­tere regizat de Nicuşor Dan. „Foarte mulți oameni pun într-o găleată amendamente la statut. Un om (anume) alege (unilateral) unele amendamente din găleată și le introduce în statut. Pe statutul rezultat se va discuta câteva ore, într-o ședință de lucru a unui for nestatutar. Nu avem un dialog, ci o mulțime de monologuri surde care, din întâmplare, au o temă comună. Nu e o dezbatere”, a povestit Prisnel. Deputatul doljean descrie mecanismul decizional drept unul „perfid”, care „îți lasă impresia că participi la crearea statutului aducând amenda­mente”, însă având în vedere că „puterea e d i t o r i a l ă e s t e concentrată la conducere, rezul­tatul este prestabilit”: „Exact ca la amendamentele de la bugetul de stat unde USR a formulat 125 de amenamente, dar PSD a acceptat două, cam așa am parti­cipat și noi la decizie. Am văzut deja forma statutului așa cum a ieșit din acest proces și se regăsesc pe acolo și vreo două amenda­mente formulate în spiritul USR Optimist, dar de ieșit a ieșit «așa cum trebuie»”. 


„Nimeni nu fură USR de la cineva. Avem toți loc” 
La începutul lunii aprilie, Cristian Ghinea, Tudor Benga şi Adrian Prisnel au propus membrilor USR un document programatic inti­tulat „USR opti­mist şi deschis”, potrivit căruia partidul ar trebui să devină o plat­formă a reformiş­tilor români care să încurajeze venirea şi ridi­carea unor noi lideri politici. Proiectul prevede o conducere poli­centrică a forma­ţiunii (cu separarea conducerii politice de cea administrativă), referendumuri interne şi vot electronic, plus stabilirea mai multor platforme doctrinare formate prin libera voinţă a membrilor USR. „Rolul proemi­nent al Clotildei Armand în campania locală a dus la tensiuni. Posibilitatea venirii lui Dacian Cioloș, la alte tensiuni. Povestea se repetă. Și se repetă pentru că nu este vorba despre oameni, ci despre regulile organizației. Nimeni nu «fură» USR de la cineva, ci trebuie să avem toți loc. Dacă USR era cu adevărat poli­centric, toate aceste tensiuni ori nu existau, ori erau ușor de nego­ciat/decis. Venirea lui Dacian Cioloșar fi fost naturală, ca alăturare la garnitura de lideri, fără a înlocui pe cineva”, se arată în documentul propus de cei trei deputaţi USR. Nicuşor Dan este deocam­dată singurul candidat înscris oficial în cursa pentru şefia USR. Voalat, şi-a exprimat intenţia şi fostul ministru a l F o n d u r i l o r Europene, Cris­tian Ghinea, susţinut, printre alţii, de Clotilde Armand, care vizează un post de vicepreşedinte. Data limită pentru depunerea candidaturilor este 30 aprilie. 

×
Subiecte în articol: nicusor dan Cristian Ghinea