x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ocolul parlamentar al Pământului în anul 2016

Ocolul parlamentar al Pământului în anul 2016

de Andreea Dumitrache    |    18 Ian 2016   •   19:24
Ocolul parlamentar al Pământului în anul 2016

Înainte să plece în vacanța de iarnă, conducerea Camerei Deputaților și-a aprobat programul de relații externe pentru anul 2016. Unul tare ambițios, dacă ne gândim că bugetul pentru deplasările în străinătate este cu 90.000 de euro mai mic față de bugetul pe 2015. În total, la capitolul „Vizite Externe”, au alocați aproape 400.000 de euro. Deputații și-au pus în cap să facă 450 de deplasări în străinătate, cu durate cuprinse de la 2 la 7 zile .

Dacă toate aceste deplasări ar avea loc, atunci aleșii noștri și-ar petrece peste 1.100 de zile în străinătate, adică echivalentul a trei ani. Cele mai multe deplasări, peste 50, ar trebui să se facă în cadrul relației cu Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, dar și cu cea a NATO. Și președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, are planuri mari în ultimul an de mandat. Împreună cu cei din Biroul Permanent, adică întreaga conducere a Camerei Deputaților, vrea să facă 11 deplasări externe în toate colțurile lumii. Mai ales că președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, crede că diplomația parlamentară este foarte importantă.

„Toate deplasările efectuate de președintele Camerei Deputaţilor sunt acţiuni de diplomaţie parlamentară și de reprezentare a României în structurile internaţionale la care ţara noastră este membră. Vă reamintim că, potrivit regulamentelor în vigoare, președintele Camerei Deputaţilor are, printre principalele atribuţii, reprezentarea Camerei Deputaţilor în relaţiile interne și externe”, explica Direcția de comunicare a Camerei Deputaților multiplele deplasări ale lui Zgonea de anul trecut. În cei trei ani ai acestei Legislaturi, în total, s-au dus aproape 1,5 milioane de euro pe deplasările externe ale deputaților. Doar anul trecut, în primele 10 luni s-au cheltuit peste 500.000 de euro pe vizitele în străinătate ale parlamentarilor.

Dezvoltarea durabilă costă
Cea mai scumpă deplasare a fost în Vietnam, aproape 27.000 de euro. 5 deputați au stat 9 zile și jumătate acolo pentru a participa la cea de-a 132-a Adunare a Uniunii Interparlamentare. Din delegația condusă de deputatul PSD Ioan Stan, au făcut parte Ionel Paler (PNL), senatorul Dumitru Oprea (PNL), deputatul ALDE Bogdan Ciucă și deputatul PSD Gheorghe Marin.

Subiectul reuniunii a fost „Dezvoltarea durabilă și schimbările climaterice”. Deputaţii au mai plătit sume considerabile și pentru deplasări în Franţa, SUA, Japonia sau Mongolia. În total, anul trecut, deputații au fost plecați în 230 de vizite externe.

Una dintre cele mai costisitoare vizite, peste 20.000 de euro, a fost deplasarea unei delegaţii a Camerei Deputaţilor în Canada, delegaţie condusă de Valeriu Zgonea.
 

×