Războiul de gherilă PDL-PDL, alimentat aproape zilnic cu materie inflamabilă de toţi oamenii preşedintelui Băsescu, nu îşi găseşte sfârşit nici chiar în condiţiile în care criza economică şi inerentele efecte negative asupra imaginii au dus partidul către pragul de 10%. Elena Udrea, pe post de dirijor al corului anti-Boc-Blaga-Videanu-Berceanu, cere fermitate şi sancţiuni împotriva "disidenţilor" şi o nouă conducere pentru PDL, care să nu îi mai aibă în componenţă pe actualii miniştri. Tabăra adversă reacţionează prin gura lui Adriean Videanu: "Ei, da!". Pedeliştii, şi de o parte, şi de cealaltă, cer să se facă "ciocu' mic", adică să se interzică criticarea Guvernului şi a colegilor în public. Şi pe liderii PSD i-a lovit, din senin, din nou, cheful de război, într-o deja tradiţie a fiecărui nou preşedinte care ţine neapărat să îi ia "gâtul" celui care a ocupat scaunul înaintea sa. Lui Victor Ponta i s-a năzărit că nu-l mai vrea pe Geoană în partid, pentru că acesta susţine alianţa cu PNL şi o intrare la guvernare alături de Crin Antonescu. "Poţi să rămâi dacă accepţi că nu poţi să fii întotdeauna numai numărul 1", a spus Victor Ponta. Deci, numai Ponta are voie să fie numărul 1, Geoană, care este numărul 2 în stat, trebuie să stea în umbra lui. Şi acum, prin decizia de ieri, să tacă timp de şase luni. Şi să nu mai semneze şi gireze, prin funcţia sa de la Senat, vreo nouă cerere de suspendare a lui Traian Băsescu din funcţie, căci, în mod ciudat, Mircea Geoană a devenit o ameninţare pentru Victor Ponta după ce la biroul său de la Senat a fost depusă o propunere de analiză a oportunităţii unei noi suspendări a preşedintelui.
Ce nu le trece liderilor PSD prin cap este faptul că răzbunările lor personale nu îi interesează pe oamenii de pe stradă câtuşi de puţin. Situaţia economică este mai dificilă decât oricând, iar populaţia are cu totul alte aşteptări de la Opoziţie. PSD şi PNL ar trebui să îşi aducă aminte că au promis să pună capăt existenţei Guvernului Boc, prin moţiunea de cenzură, că susţin că au programe economice şi soluţii viabile ca să pună capăt crizei economice. În plus, ar trebui să profite la maximum de faptul că partidul prezidenţial, PDL, este măcinat el însuşi de conflicte interne şi se luptă cu toate efectele negative de imagine aduse de criză. Opoziţia ar trebui să fie "pe val", nu să cadă din nou în capcana răzbunărilor mărunte, pentru că, atât timp cât este ocupată să îşi pună poalele în cap, Traian Băsescu are timp să îşi reaşeze piesele în joc.
Biroul Politic al PDL ar fi trebuit să ia ieri decizii referitoare la numeroasele declaraţii şi interviuri ale membrilor aripii prezidenţiale a partidului, prin care aceştia atacau direct activitatea Guvernului şi cereau numirea unei conduceri interimare în Modrogan, din care să nu mai facă parte miniştri, adică în principal Videanu, Berceanu şi Blaga.
Chiar înainte de începerea şedinţei Biroului Politic de Conducere, Sulfina Barbu a declarat la RFI că este nevoie de o conducere interimară a partidului, întrucât actualul BPN este spectator la scăderea încrederii populaţiei în partid.
"Trebuie să ne asumăm guvernarea, şi lucrul acesta se întâmplă, dar avem nevoie de o conducere interimară", a declarat Sulfina Barbu, după ce Sever Voinescu propusese exact acelaşi lucru într-un interviu acordat unui ziar apropiat de Palatul Cotroceni. În replică, Emil Boc a spus înaintea şedinţei BPN, referitor la declaraţia deputatului Sulfina Barbu privind necesitatea unei conduceri interimare a partidului, că toate problemele se discută în partid, nu în afara lui. "Discutăm toate problemele în partid, şi nu în afara partidului", a spus Boc, referindu-se la declaraţia Sulfinei Barbu privind necesitatea unei conduceri interimare a PDL. La rândul său, prim-vicepreşedintele PDL, Adriean Videanu, a precizat că partidul are un statut şi o conducere legitimă, iar primul-ministru, care este şi preşedintele partidului, are suficient timp pentru partid. "PDL are un statut, o conducere legitimă. Părerea mea este că toate la timpul lor. Primul-ministru şi preşedintele partidului are suficient timp sau trebuie să-şi facă suficient timp", a arătat Videanu. Întrebat dacă miniştrii ar trebui să fie doar miniştri, Videanu a răspuns: "Ei, asta-i bună!".
Elena Udrea a precizat că ea a spus de acum trei luni că nu este bine ca miniştrii să aibă funcţii de conducere în partid. "Am spus eu asta acum trei luni. Mă bucur că sunt colegi de aceeaşi părere. Vedem discuţiile din BPN şi după aceea vă spun", a răspuns Elena Udrea referitor la întrebarea dacă există mai mulţi lideri ai PDL care au spus că ar fi bine ca miniştrii să nu aibă funcţii de conducere în partid, pentru că nu au timp să se ocupe de partid. Udrea a cerut din partea lui Boc şi mai multă fermitate în ceea ce-i priveşte pe cei care vorbesc în public. "Nu vreau să mă refer la persoane, dar trebuie să existe disciplină de partid. Mai ales când partidul este la guvernare şi situaţia economică impune anumite măsuri şi aşa extrem de nepopulare. Cred că trebuie să existe o disciplină de partid. Faptul că nu au fost sancţionaţi de la început a dus ca toată lumea acum să vorbească în afara partidului şi nu în interiorul lui", a precizat Udrea, întrebată despre posibilitatea sancţionării celor care vorbesc în afara partidului, cum ar fi Cristian Preda sau Sever Voinescu.
Boc i-a dat replica Elenei Udrea spunând de mai multe ori că, "spre deosebire de alţii", el respectă disciplina de partid. "Eu cred că răspunsul la această întrebare l-am dat de multiple ori, iar tot ce am de discutat eu, în primul rând, discut în partid, pentru că aceasta este regula pe care eu am impus-o şi nu pot să fiu eu primul care o încalcă", a răspuns Emil Boc.
Mircea Geoană, sancţionat cu şase luni de tăcere
Victor Ponta şi Liviu Dragnea, secretarul general al PSD, au încercat ieri să forţeze excluderea din partid a lui Mircea Geoană sau cel puţin suspendarea sa din calitatea de membru al formaţiunii. "Trebuie să ia o pauză", a spus Dragnea, înainte de şedinţa Biroului Permanent al PSD, în care s-a dezbătut pe larg subiectul "Geoană". Preşedintele Senatului era învinuit de Ponta pentru faptul că a susţinut public o alianţă cu PNL, în ciuda deciziei oficiale a partidului, şi că "nu înţelege că nu mai poate fi numărul unu". Suspendarea sau excluderea lui Geoană din PSD ar fi lăsat însă cale liberă pentru repunerea în joc a funcţiei sale de la Senat, motiv pentru care ceilalţi lideri ai PSD s-au opus sancţionării actualului preşedinte al Camerei Superioare.
Liderul de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, înainte de şedinţa BPN, că actualul şef al partidului, Victor Ponta, şi predecesorul său, Mircea Geoană, trebuie "să se înţeleagă", el apreciind că Geoană trebuie să rămână în PSD şi "trebuie apărat în poziţia lui de preşedinte al Senatului". După câteva ore de discuţii aprinse, s-a luat o decizie care nu este inclusă în statutul partidului, şi anume ca Geoană să nu aibă permisiunea să facă declaraţii publice despre partid timp de şase luni. De asemenea, li s-a recomandat deputaţilor PSD să nu participe la dezbaterile de ieri asupra Legii ANI din Cameră.