Cu 12 zile intarziere, Coalitia a demarat ieri calendarul de actiuni convenit prin acordul semnat de liderii PNL, PD, PC si UDMR. Cinci membri ai Biroului Permanent al Camerei Deputatilor au cerut convocarea Biroului pentru a schimba programul de lucru al Comisiei de modificarea a Regulamentului Camerei Deputatilor. In solicitarea depusa de Dan Radu Rusanu si Titu Gheorghiof (PNL), Gheorghe Albu si Ioan Oltean (PD) si Daniela Popa (PC), cei cinci deputati au solicitat Biroului sa se intruneasca ieri dupa-amiaza pentru a putea discuta inceperea activitatii comisiei mai devreme decat se stabilise la sfarsitul sesiunii trecute, astfel incat Coalitia sa se afle in grafic cu calendarul pe care l-a stabilit pentru schimbarea presedintilor Parlamentului. Potrivit proaspatului ministru Eugen Nicolaescu, inca lider al grupului PNL din Camera, comisia trebuia sa isi reia lucrarile la 27 august si sa finalizeze proiectul noului regulament la 31 august. Semnatarii cererii propun intrunirea comisiei astazi, pentru a finaliza proiectul pana la 29 august.
SENAT. Si sase dintre senatorii PNL, PD si PC, membri ai Biroului Permanent, au adresat ieri o scrisoare presedintelui Nicolae Vacaroiu, prin care solicita convocarea unei sesiuni extraordinare, in zilele de 29, 30 si 31 august, avand ca ordine de zi aprobarea noului Regulament al Senatului. Scrisoarea este semnata de Radu Berceanu (PD), Teodor Melescanu (PNL) si de Sabin George Cutas (PC), Paula Ivanescu (PD), Valentin Zoltan Puskas (UDMR), precum si de Nicolae Vlad Popa, (PNL). Cei sase solicita convocarea Biroului Permanent al Senatului pentru astazi. Premierul Tariceanu se declara saptamana trecuta "neplacut surprins" ca nu se respecta pasii conveniti de Coalitie, pentru ca ieri, dupa remaniere sa afirme ca actiunile din calendar se desfasoara "in bune conditii", desi nimic nu se intamplase intre timp.