x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Opoziţia, trimisă acasă

Opoziţia, trimisă acasă

de Monica Iordache Apostol    |    16 Noi 2010   •   21:00
Opoziţia, trimisă acasă

137923-fanion-protest-cdep.jpgAmendamentul adus Regulamentului Camerei Deputaţilor, prin care se legalizează şedinţele de Birou Permanent fără cvorum de lucru, a fost adoptat ieri de deputaţii PDL, UDMR, UNPR şi cei ai minorităţilor. Opoziţia a părăsit sala de şedinţă, încercând să blocheze adoptarea acestei modificări prin lipsa de cvorum în plen.

În urma deputaţilor PSD şi PNL, Roberta Anastase i-a ţinut însă legaţi de bănci pe deputaţii Puterii, astfel încât amendamentul a fost adoptat cu 173 de voturi pentru, trei împotrivă şi două abţineri. Conform raportului Comisiei de regulament, în textul articolului referitor la şedinţele Biroului Permanent se adaugă fraza: “Materialele aflate pe ordinea de zi a BP se adoptă cu votul majorităţii celor prezenţi”, prevăzându-se astfel un cvorum de vot, nu şi unul de lucru. Astfel, absenţa PSD şi PNL de la şedinţele conducerii Camerei nu îi va mai împiedica pe reprezentanţii Puterii să ţină ei şedinţele, indiferent de numărul participanţilor. Tot ieri, PDL şi-a securizat şi votul asupra Legii pensiilor în Comisia de muncă, unde până acum aveau majoritate PSD şi PNL. Numărul membrilor comisiei a fost mărit de la 24 la 31, la cererea PDL, care ar vrea să mai bage câţiva reprezentanţi ai Puterii în această comisie.

Sesiunea de vot final de ieri din Camera Deputaţilor a fost precedată de spectacolul obişnuit. Pentru că la prezidiu s-a instalat iar Roberta Anastase, PSD şi PNL au anunţat că părăsesc sala. Asta a creat ceva agitaţie în rândul Puterii, pentru că Anastase a declarat că unii deputaţi PDL “şi-au uitat cartelele acasă”. Nervoasă, a venit la tribună şi a anunţat că “s-a umblat la baza de date a sistemului electronic de vot, care a fost ştearsă”, şi a cerut “o investigaţie”, sugerând că Opoziţia a sabotat-o. Liderul grupului PSD, Mircea Duşa, a acuzat însă Puterea că defectează intenţionat sistemul de vot  şi încearcă “să le facă rapid cartele celor care şi le-au uitat acasă”.

“Lungiţi şedinţele ca să aduceţi oameni la vot, defectaţi sistemul şi ne tot purtaţi cu zăhărelul în sensul de a frauda din nou votul. Până nu rezolvaţi acea problemă care blochează şedinţele Camerei noi părăsim sala”, a declarat Duşa. “Aţi promis modificări la Regulament astfel încât să nu se mai fure votul. Dar aţi propus o modificare prin care puteţi trimite Opoziţia acasă şi să conduceţi dictatorial. În aceste condiţii de fraudare vădită a lucrărilor, PNL nu participă la lucrări”, a precizat şi viceliderul grupului PNL, Eugen Nicolăescu.

Când Opoziţia ieşea vociferând din sală, UDMR  a cerut apel nominal, apel care s-a şi efectuat sub imperiul interdicţiei aplicate de Anastase ca nici un deputat să nu mai iasă din sală. Apelul nominal a arătat că sunt 177 de deputaţi, dar mai greu a fost pentru Anastase să-i pună pe toţi să şi voteze “de probă”, ca să se asigure că le merg cartelele atunci când vor avea de adoptat modificarea Regulamentului. “Domnule Toader, aţi pregătit cartelele? Vă rog să le introduceţi până la capăt!”, a cerut Anastase, provocând hăhăielile propriilor colegi. “Mă refeream la cartele”, s-a explicat ea. Ameţiţi de glumă, cei 177 de deputaţi au votat şi le-au ieşit 164 de voturi. Au mai votat o dată şi le-au ieşit 170 de voturi şi o abţinere. “Să nu mai iasă nimeni din sală”, a mai cerut o dată Anastase, care i-a ameninţat pe chiulangii că le va tăia 21% din indemnizaţii.

Puterea a reuşit să dea votul final pentru toate cele 36 de proiecte legislative înscrise pe ordinea de zi, inclusiv modificarea Regulamentului. La final, pedelistul Mircea Toader a declarat satisfăcut că “s-a demonstrat care e adevărata majoritate în Parlament”. Printre acte normative adoptate se numără şi OUG 105/2009 privind deconcentratele, care avea prevederi declarate neconstituţionale. Opoziţia a anunţat că va contesta actul normativ la CCR.

×