x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Orban: Cu siguranță mă voi înțelege cu premierul pentru un ministru la Finanțe

Orban: Cu siguranță mă voi înțelege cu premierul pentru un ministru la Finanțe

12 Iul 2021   •   20:00
Orban: Cu siguranță mă voi înțelege cu premierul pentru un ministru la Finanțe

Deși revocarea ministrului Alexandru Nazare a stârnit noi controverse între premierul Florin Cîțu și președintele PNL, Ludovic Orban, cel din urmă este convins că se vor înțelege în privința numirii altui liberal pentru Ministerul de Finanțe.

Ludovic Orban a spus, luni, după ședința coaliției, că portofoliul de la Ministerul Finanțelor este girat deocamdată de premierul Florin Cîțu, dar se va găsi o soluție pentru numirea unui ministru.

„Cu siguranță mă voi înțelege cu premierul în privința unei propuneri. Deocamdată premierul girează portofoliul de la Finanțe, o perioadă de timp, până vom formaliza o propunere. (…) Nu știu dacă își dorește să stea 40 de zile la Finanțe”, a spus Orban.

Potrivit acestuia, propunerea vine din partea PNL, dar trebuie discutată cu premierul.

Prim-ministrul Florin Cîțu a preluat vineri seară atribuțiile de ministru interimar al Finanțelor, după ce l-a revocat pe ministrul Alexandru Nazare. Din această nouă funcție, de ministru interimar, premierul a solicitat de la Ministerul Finanțelor execuția bugetară pe toate capitolele la fiecare minister și instituție publică, pentru fiecare lună, precum și cheltuielile de personal.

×
Subiecte în articol: ludovic orban