x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Orban: Dacă apare vreun caz de CoVID la vreun elev, nu se datorează interacțiunii de la școală

Orban: Dacă apare vreun caz de CoVID la vreun elev, nu se datorează interacțiunii de la școală

10 Iun 2020   •   15:40
Orban: Dacă apare vreun caz de CoVID la vreun elev, nu se datorează interacțiunii de la școală

Premierul Ludovic Orban susține că dacă apare vreun caz de CoVID-19 la vreau elev  că nu se datorează interacțiunii de la școală având în vedere măsurile luate au ca scop să împiedice îmbolnăvirea elevilor.

 

”Noi am emis ordinele necesare, ordinul comun al ministrului sănătăţii și ministrului educaţiei privind regulile care trebuie respectate în desfăşurarea activităţilor şcolare de pregătire a examenului de evaluare şi a examenului de bacalaureat. Am asigurat măşti pentru fiecare unitate şcolară, atât pentru elevii care au nevoie de măşti, cât şi pentru cadrele didactice implicate în procesul de pregătire. Dacă apare vreun caz de îmbolnăvire, eu am convingerea că acest caz de îmbolnăvire nu se datorează interacțiunii de la școală pentru că, în ceea ce ne privește, urmărim cu maximă atenție, prin toate entitățiile Ministerului Educației, Ministerului Sănătății, modul de desfășurare a activității în școli, respectarea regulilor de distanță fizică, respectarea regulilor de protecție și, ca atare, toate măsurile pe care le-am luat au ca scop să împiedice îmbolnăvirea elevilor”, a declarat Ludovic Orban.

 

El a mai spus că anchetele epidemiologice vor evidenția cauzele.

”Cu siguranță anchetele epidemiologice vor duce la persoanele cu care au intrat în contact elevii respectivi, astfel încât să se poată dispune toate măsurile pentru a nu pune în pericol alte persoane”, a mai spus premierul.

Marți a fost raportat primul caz de elev infectat cu noul coronavirus. Este vorba despre un elev din clasa a VIII-a de la Liceul cu Program Sportiv din Iaşi. Colegii cu care a intrat tânărul în contact nu mai vin la şcoală.

Mediafax

×
Subiecte în articol: Ludovic Orban