x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Orban: Libertatea şi democraţia trebuie apărate în fiecare zi

Orban: Libertatea şi democraţia trebuie apărate în fiecare zi

15 Noi 2019   •   13:43
Orban: Libertatea şi democraţia trebuie apărate în fiecare zi
Sursa foto: Lucian Alecu

Libertatea şi democraţia trebuie apărate în fiecare zi, prin sancţionarea oricărei tendinţe de a folosi puterea altfel decât în folosul oamenilor, iar generaţiile viitoare trebuie să înţeleagă acest lucru, a declarat, vineri, la Braşov, premierul Ludovic Orban.


Şeful executivului a participat la ceremonia depunerii de coroane în memoria celor care şi-au pierdut viaţa în timpul revoltei anticomuniste a muncitorilor braşoveni din 15 noiembrie 1987.

"Am ţinut să fiu prezent astăzi, aici, în semn de aducere aminte, de respect pentru aceia care, într-o perioadă extrem de dificilă, pe finalul unei dictaturi care nu-i lăsa pe oameni nici să respire, au avut un curaj cu totul remarcabil şi şi-au strigat nemulţumirile şi au protestat împotriva abuzurilor, călcării în picioare a demnităţii împotriva condiţiilor de viaţă extrem de proaste", a precizat Ludovic Orban.

Potrivit premierului, memoria acestor oameni trebuie să fie una vie, mai ales în contextul în care generaţiilor tinere le este mai dificil să înţeleagă cum funcţiona regimul de atunci şi de cât curaj şi spirit de sacrificiu au trebuit să dea dovadă cei care au ieşit şi au protestat în strada, împotriva unui regim opresiv, la data 15 noiembrie 1987.

"Practic, revolta muncitorilor şi a celor care s-au asociat muncitorilor de la Steagul Roşu a reprezentat o primă lovitură dată regimului comunist, a arătat (...) cât de perverse erau metodele forţelor de ordine de a menţine la putere un regim care acţiona împotriva oamenilor. Până la urmă, acest regim se va prăbuşi şi, după trei ani, Revoluţia din decembrie a pus punct acestui regim comunist opresiv care a împiedicat oamenii să aibă cu adevărat şansa la o viaţă mai bună. Eternă recunoştinţă eroilor, celor care au dat, în 1987, o lovitură extrem de puternică regimului comunist şi aducere aminte şi pentru cei care nu mai sunt şi pentru toţi cei care au rămas în viaţă păstraţi vie memoria lor şi mai ales generaţiile care urmează să înţeleagă că democraţia, libertatea, nu este un fapt perpetuu, ea trebuie apărată în fiecare zi, prin atitudinea noastră, prin sancţionarea oricărei tendinţe de a folosi puterea altfel decât în folosul oamenilor", a mai spus premierul.

În cadrul ceremoniei a fost depusă o coroană de flori din partea Guvernului României la troiţa ridicată în memoria participanţilor la revolta anticomunistă a muncitorilor braşoveni, în faţa Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov. AGERPRES

×
Subiecte în articol: ludovic orban