gov.ro
Premierul Ludovic Orban a declarat, joi, că va transmite luni Parlamentului scrisoarea privind asumarea răspunderii pentru proiectul alegerii primarilor în două tururi, menţionând că PNL nu susţine acest sistem de alegeri pentru a-şi apăra primarii în funcţie.
„PNL a susţinut alegerea primarilor în două tururi de foarte mult timp. De altfel, în prima lege electorală, care s-a aplicat în 1992, asta a fost soluţia. (...) Noi susţinem acest sistem de alegere nu neapărat din considerente de interes partizan, de interes politic. Sunt mulţi care ne-au şi acuzat pe nedrept, având foarte mulţi primari, fiind, practic, partidul al doilea ca număr de primari. Noi nu susţinem acest sistem de alegeri pentru a ne apăra primarii în funcţie. Cu toate astea, PNL a depus de doi ani şi jumătate un proiect de lege pentru alegerea primarilor în două tururi care până în prezent nu a ajuns la votul final”, a afirmat Orban la B1.
El a spus că luni va transmite Parlamentului scrisoarea cu proiectul de lege.
„Luni transmitem scrisoarea cu proiectul de lege, urmând ca Birourile permanente, când se vor întruni, să facă o planificare a paşilor procedurali, să stabilească paşii procedurali: termenul de amendamente, data la care se organizează plenul la care Guvernul prezintă proiectul. (...) După ce se citeşte proiectul, există termenul de trei zile pentru depunerea moţiunii de cenzură”, a precizat Orban.
El a spus că există şi posibilitatea atacării la CCR în termen de 48 de ore, dar „şansa de câştig este minimă”.
Orban a adăugat că în cazul în care Guvernul ar fi emis o ordonanţă de urgenţă pe această temă, ar fi fost posibil să fie atacată la CCR de către Avocatul Poporului şi ar fi existat „temeiuri mai solide”.
„Angajarea răspunderii e o procedură mai curată, deci, eu cred că nu există niciun motiv să fie considerată neconstituţională. (...) Orice judecător al CCR vede ce s-a întâmplat în România în ultimul timp şi înţelege că trebuie să judece după litera şi spiritul legii şi vede şi voinţa oamenilor care îşi doresc acest sistem de alegeri”, a mai spus premierul.
AGERPRES
Administraţia Vladimir Putin a anunţat, vineri, expulzarea a zece diplomaţi americani, ca reacţie la sancţiunile Washingtonului, care includ expulzarea a zece diplomaţi ruşi.
"Statele Unite ne-au transmis o...
Bărbatul de 32 de ani cu un copil în brațe care a amenințat că se aruncă de pe un bloc din Sectorul 6 al Capitalei a fost reținut.
Poliția Capitalei anunță că bărbatul a fost reținut pe o perioadă de 24...
Carantina zonală se prelungește cu 7 zile pentru orașul Popești-Leordeni, județul Ilfov, începând de vineri de la ora 22.00.
Potrivit Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ilfov, rata de infectare...
Sub 80.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, conform Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.
Dintre cele 79.634 de persoane vaccinate în ultim...
Încurajați de părinți sau de profesori, peste 5000 de elevi din toată țara sunt așteptați să participe, și în acest an, la Concursul Național Interdisciplinar ”Aristotel Online”.
Pentru a putea...
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, în vârstă de 66 de ani, a primit, vineri, prima doză a vaccinului anticoronavirus produs de compania AstraZeneca, informează agenţia DPA şi publicaţia Süddeutsche...
Secretarul de stat Andrei Baciu a declarat că „urmare a dispozițiilor premierului Florin Cîțu, principalul obiectiv a fost acela de a crește numărul de paturi de Terapie Intensivă pentru pacienții cu...
Fuziunea prin absorbţie dintre USR şi PLUS a fost aprobată, vineri, definitiv, de către Curtea de Apel Bucureşti, se arată într-un comunicat.
Copreşedintele Dan Barna a precizat că decizia de...
Liderul senatorilor PSD, Gabriela Firea îl acuză pe Nicușor Dan că îi blochează proiectele privind realizarea locuințelor sociale din Bulevardul Prelungirea Ghencea, despre care spune că a...
Vicepremierul Dan Barna a oferit un răspuns rapid premierului Florin Cîțu pe Facebook, asta după ce prim-ministrul i-a solicitat publicat să vină cu informații în ședința de...
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, susține că acuzațiile ministrului demis al Sănătății, Vlad Voiculescu, arată că social-democraţii au avut dreptate atunci când spuneau...
Premierul Florin Cîțu îi cere lui vicepremierului Dan Barna să vină cu explicații publice și în Guvern despre acuzațiile lui Vlad Voiculescu privind cifrele românilor morți de COVID-19. „Aici sunt foarte ser...
Premierului Florin Cîțu a spus că nu comentează opinii personale, ca reacție la acuzațiilor aduse de fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, transmite Mediafax.
„Nu comentez declarațiile... Vă...
Un număr de 11 judeţe din ţară se află în zona roşie, înregistrând o incidenţă a infectărilor cu SARS-CoV-2 de peste 3 cazuri la mia de locuitori, iar judeţul Ilfov rămâne cu cea mai mare rată de...
Președintele Consiliului Național al PSD, Vasile Dînbcu, a declarat, vineri, la RFI, că social-democrații nu sunt interesați că intre la guvernare ca să participe la jocul de șantaj dintre PNL și USR PLUS....