Preşedintele comisiei de anchetă Udrea, Ludovic Orban, a declarat că Ministerul Finanţelor a trimis comisiei un nou document care arată că UCVAP a timis observatori doar la două proceduri de achiziţie organizate de Ministerul Turismului.
"Am aflat că Unitatea pentru Coordonarea si Verificarea Achiziţiilor Publice (UCVAP - n.r.), până în prezent, nu a transmis, conform Ordonanţei 30/2006, observatori decât la două proceduri de licitaţii, respectiv procedura de achiziţie pentru autoturisme şi procedura de achiziţie pentru realizarea brandului turistic de ţară. În rest, nu a trimis observatori la nicio procedură de achiziţie", a spus Ludovic Orban.
El a precizat că, potrivit Ordonanţei 30/2006 privind funcţia de verificare a aspectelor procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor de achiziţie publică, se precizează «obligaţia oricărei autorităţi contractante ca, pentru licitaţii, pentru contractarea de bunuri şi servicii, să invite observatori din partea UCVAP la orice procedură de achiziţie ce depăşeşte valoarea de 75.000 de euro».
Mediafax
Citește pe Antena3.ro