x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ordonanţa 61, ok

Ordonanţa 61, ok

04 Iul 2009   •   00:00

Avocatul Poporului a transmis ieri PNL că Ordonanţa 61/2009, care dă dreptul Guvernului să abroge legi, este constituţională.



La 11 iunie, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că ultima "ispravă" a lui Emil Boc, ordonanţa de urgenţă privind abrogarea legilor adoptate de Parlament, este o cenzură asupra puterii legislative şi a anunţat că liberalii vor sesiza Avocatul Poporului cu privire la neconstituţionalitatea actului normativ. "Azi (vineri - n.r.) am trimis răspunsul către PNL în legătură cu plângerea faţă de Ordonanţa prin care s-a modificat tehnica legislativă. Nu este o problemă de neconstituţionalitate în primul rând, nu în sensul în care am aruncat pisica în curtea vecinilor", a declarat ieri Avocatul Poporului Ioan Muraru, fost judecător la Curtea Constituţională.

×
Subiecte în articol: politic