Deputaţii care vor candida şi la viitoarele alegeri pentru un nou mandat se vor putea folosi de toate privilegiile aduse de funcţie şi îşi vor face campanie pe banii statului. "Activitatea în circumscripţii" a celor 312 de deputaţi, pretextul sub care aleşii noştri vor părăsi Parlamentul din 15 octombrie, costă bugetul 46,8 de miliarde de lei vechi pe lună.
Deputaţii care vor candida şi la viitoarele alegeri pentru un nou mandat se vor putea folosi de toate privilegiile aduse de funcţie şi îşi vor face campanie pe banii statului. "Activitatea în circumscripţii" a celor 312 de deputaţi, pretextul sub care aleşii noştri vor părăsi Parlamentul din 15 octombrie, costă bugetul 46,8 de miliarde de lei vechi pe lună.
Deputaţii au început deja să pună problema programului pe care îl vor avea în campania electorală, deşi mai este o lună până la 31 octombrie când teoretic începe campania. Ei au propus deja ca până la 15 octombrie să se mobilizeze şi să termine de votat în plen cele 233 de urgenţe legislative pe care le au, pentru ca la jumătatea lunii viitoare să poată să se dedice total campaniei. Indiferent când vor hotărî să pună capăt activităţii legislative, deputaţii care vor candida şi la viitoarele alegeri pentru un nou mandat se vor putea folosi de toate privilegiile aduse de funcţie şi îşi vor face campanie pe banii statului. Legea nu-i obligă să-şi ia concediu sau să-şi dea demisia pentru a-şi face campanie, de aceea vor putea merge în teritoriu cu maşina de la serviciu, cu şoferul de la serviciu şi cu benzina de la serviciu, timp de o lună, pentru că, oficial, ei vor presta "activitate în circumscripţii". în toată această perioadă, ei vor putea utiliza, de asemenea, cabinetele parlamentare, logistica aferentă, secretarele, consilierii. Îşi vor primi salariile, precum şi suma forfetară folosită pentru "exercitarea mandatului în circumscripţiile electorale".
Model patentat la locale
Surse din conducerea Camerei ne-au informat că pentru campania din această toamnă se va merge pe modelul de la alegerile locale din primăvară, şi anume li se va propune deputaţilor care candidează să-şi ia concediu fără plată. "Nimeni nu-i poate obliga însă să facă acest lucru. Este doar o chestiune de bun-simţ. Şi la alegerile locale au fost destui care şi-au luat concediu fără plată", ne-a mai declarat sursa amintită. Pentru a evita să îşi ia concediu, cu plată sau fără plată, deputaţii mai au o soluţie: pot lucra o zi pe săptămână, în comisii, dar asta numai dacă au de dezbătut un proiect legislativ în procedură de urgenţă. Deputatul PDL Valeriu Tabără, secretar în Biroul Permanent al Camerei, a precizat că o hotărâre în privinţa programului din campanie se va lua în şedinţa de miercurea viitoare. "În timpul campaniei, noi suntem tot deputaţi, chiar dacă cea mai mare parte a activităţii o desfăşurăm în teritoriu. Nu vom mai lua indemnizaţia, ci doar salariul de bază", a spus Tabără.Cât costă un ales
Salariul net al unui parlamentar este de 43 de milioane de lei vechi, plus suma forfetară netă de aproximativ 65 de milioane de lei vechi. Veniturile aleşilor cresc însă fix în perioada în care ei se ocupă de campania electorală, Ordonanţa Guvernului 10/2008 privind salarizarea bugetarilor stabilind că de astăzi, 1 octombrie, demnitarii publici beneficiază de majorări salariale.Parlamentarii ajung astfel, potrivit Ordonanţei, la o indemnizaţie lunară brută de 6.994 RON. "Activitatea în circumscripţii" a deputaţilor ajunge, pe o singură lună, la 46,8 de miliarde de lei vechi (4.680.000 RON).
Program scurtat la Senat
Spre deosebire de colegii deputaţi care au anunţat că ar intenţiona să intre în vacanţă de la jumătatea lui octombrie pentru a se ocupa de campanie, senatorii au ales o metodă mai subtilă de chiul. Pentru a doua săptămână consecutiv, ieri, conducerea Senatului a decis modificarea programului de lucru, în sensul mutării şedinţei de plen de miercuri în ziua de marţi.
În consecinţă, în zilele de miercuri şi joi s-a stabilit program de comisii, care comisii de cele mai multe ori nu lucrează pe motiv de lipsă de proiecte legislative. Cu acest nou program, aplicat de altfel chiar din această săptămână, senatorii au reuşit performanţa de a lucra numai două zile pe săptămână: luni după-amiază şi marţi dimineaţă. Mai mult, chestorul Ioan Chelaru nu a exclus posibilitatea ca senatorii să-şi ia concediu în ultima săptămână din octombrie.
Salarii noi, de azi
- Deputaţi, senatori 6.994 RON
- Preşedinte de Cameră 8.817 RON
- Vicepreşedinţi de Cameră 8.122 RON
- Secretari şi chestori 7.643 RON
- Preşedinţi de comisii şi lideri de grup 7.643 RON
- Vicepreşedinţi de comisii 7.168 RON
- Secretari de comisii 7.080 RON
Citește pe Antena3.ro