x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Partidele din opoziţie au semnat un protocol prin care vor lua decizii politice comune

Partidele din opoziţie au semnat un protocol prin care vor lua decizii politice comune

14 Dec 2010   •   10:00

Opoziţia îşi uneşte forţele pentru a lupta în Parlament. PSD, PC şi PNL au semnat un protocol prin care iau decizii comune atunci când vine vorba de acţiunile actualei puteri. Cu toate acestea, ieri, la doar câteva ore după înţelegere, PSD a decis să meargă singur la dicuţiile de la Cotroceni.

"Am stabilit câteva lucruri pe care nu reuşisem să le stabilim într-un an de zile. Am reuşit să stabilim şi am avut mai multă încredere în PNL şi PC decât am avut vreodată şi sper ca şi ei în noi. Am stabilit că tot ce facem în Parlament facem împreună, am stabilit ca legea electorală o facem împreună", a declarat Victor Ponta, preşedintele PSD.

"Un lucru ne uneşte - între noi, în acţiunea politică, şi pe noi cu o zdrobitoare majoritate a cetăţenilor României. Anume, rezistenţa împotriva acestei puteri aberante pentru România, care înseamnă preşedinte, care înseamnă guvern şi care înseamnă majoritatea parlamentară ce îI susţine", a spus liderul liberalilor, Crin Antonescu.

 



Liderii Opoziţiei s-au reunit, ieri, la Palatul Parlamentului, pentru a discuta despre corelarea problemelor de tactică parlamentară pe care ar putea să o dezvolte împreună. În urma şedinţei s-au luat mai multe decizii referitoare la Legea salarizării, Legea bugetului de stat, precum şi la o colaborare între cele trei partide aflate în Opoziţie.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat, la finalul reuniunii, că liderii celor trei partide vor face tot ce le stă în putinţă din punct de vedere ocnstituţional ca Legea salarizării unitare să nu fie adoptată în varianta acutală până la finalul acestui an. În acest fel, Guvernul va fi obligat să revină la nivelul salarial de dinainte de tăierile cu 25%, începând cu 1 ianuarie 2011, aşa cum este specificat în legea declarată constituţională.

Mai mult decât atât, şefia PSD a mers, luni după-amiază, la Palatul Cotroceni pentru a discuta cu preşedintele Traian Băsescu despre problemele actuale ale României şi despre planurile pentru următorul an. Social-democraţii au răspuns astfel unei invitaţii adresate de şeful statului privind o întâlnire separată cu liderii Opoziţiei.

×