x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Partidele încep să pună condiţii. Guvernul, adus cu picioarele pe pământ

Partidele încep să pună condiţii. Guvernul, adus cu picioarele pe pământ

de Adrian Ilie    |    17 Noi 2015   •   13:44
Partidele încep să pună condiţii. Guvernul, adus cu picioarele pe pământ
Sursa foto: Vasile Dâncu - Agerpres Foto

Instalarea unui cabinet de tehnocraţi este departe de a da garanţia că partidele parlamentare îşi vor pierde mult din influenţa asupra politicilor guvernamentale. Poziţia lui Cioloş în faţa Parlamentului va fi mult mai slabă decât a predecesorului său.

Un cabinet alcătuit în exclusivitate de miniştri tehnocraţi schimbă radical raportul dintre Parlament şi Executiv. În România, guvernele au abuzat sistemtic de utilizarea ordonanţelor de urgenţă, iar în cazul guvernului Boc şi de asumarea răspunderii.

După trei ani în care Victor Ponta a ţinut bine în frâu o majoritate parlamentară solidă, Dacian Cioloş nu poate conta decât pe susţinerea conjuncturală a unui partid sau altul, fără un instrument constituţional prin care să poată contracara legile iniţiate de parlamentare, pe care Guvernul este obligat să le pună în aplicare. Modul în care au decurs ultimele discuţii ale premierului desemnat cu partidele parlamentare arată deja că actuala clasă politică nu a făcut decât un pas mic în spate, după manifestaţiile de stradă.

Propunerea ca Vasile Dâncu să devină ministru al Dezvoltării Regionale a făcut ca PSD să renunţe subit la opţiunea opoziţiei la Guvern, iar liberalii, anterior susţinători fără condiţii a lui Dacian Cioloş, au început să aibă rezerve.

Dâncu nu este doar un apropiat al PSD, el este cunoscut ca având o relaţie foarte bună cu Liviu Dragnea. În plus, el va avea pe mână principalul vehicul de mită electorală mascată în prag de alegeri, anume fondurile pentru administraţiile locale. Theodor Stolojan şi-a exprimat în PNL temerile, iar Vasile Blaga rămâne reticent.

„Noi sperăm, ca toată lumea, îi dăm credit, se îndreaptă. Sperăm că toate declaraţiile sunt valabile. De aceea îl şi sprijinim pe domnul Cioloş”, a spus Blaga despre Dâncu.

 
PSD se vinde greu

Cum sprijinul PSD pentru învestirea Guvernului nu vine gratis, Dragnea a indicat deja că partidul său nu este dispus să se renunţe la măsurile luate de Ponta, chiar dacă unele sunt suspectate de populism, cum ar fi mărirea salariilor bugetarilor cu 10%. „Sper că noul Guvern va continua politicile guvernărilor Ponta de dezvoltare şi bunăstare”, a declarat liderul PSD ce a apreciat că Cioloş va avea banii necesari să acorde măririle de salarii şi reducerile de taxe dispuse de către predecesorul său. Cioloş a făcut deja un pas înapoi în ce priveşte intenţia trecută în programul de guvernare de comasare a alegerilor şi de schimbare a legislaţiei electorale.

„Vom face acest lucru (n.r. comasarea alegerilor) doar în măsura în care vom şti că ar exista susţinere politică în Parlament. Altfel nu vom face”, a declarat Cioloş, după ce liderii PNL şi PSD au avut cel puţin reacţii apatice, dacă nu ironice faţă de modificarea unei legislaţii electorale care nu face decât să le consolideze poziţia predominantă pe scena politică şi în anii viitori.

„Chiar sunt foarte curios dacă Guvernul tehnocrat Cioloş vrea să modifice legislaţia electorală prin ordonanţe de urgenţă, pentru că în Parlament nu putem intra cu asemenea modificări. De asemenea, cred că cine a lucrat la programul de guvernare ar fi trebuit să se uite puţin şi în deciziiile Curţii Constituţionale care spun că nu se poate modifica legea electorală mai devreme de un an înainte de alegeri”, a spus Dragnea, iar reacţia PNL a fost doar cu puţin mai politicoasă.

Soluţia tehnocrată este foarte rar folosită în Europa. Doar Italia are o practică a guvernelor tehnocrate, ultimul fiind cabinetul Monti. Recent, doar Cehia şi Grecia au mai avut asemenea guverne. Conform unor politologi, termenul „tehnocraţie” se poate aplica conducerii Chinei comuniste şi URSS-ului din perioada lui Brejnev când majoritatea liderilor erau ingineri de profesie.

 

 

 


 

×