x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică "Partidul anticorupţie" şi dosarele - PD-L cedează presiunilor din afară

"Partidul anticorupţie" şi dosarele - PD-L cedează presiunilor din afară

12 Aug 2008   •   00:00
"Partidul anticorupţie" şi dosarele - PD-L cedează presiunilor din afară

Deşi acum cîteva zile prim-vicepreşedintele PD-L, Theodor Stolojan, spunea că, în privinţa candidaturii lui Mitică Dragomir (foto), filiala este cea care decide, ieri, subiectul a fost lămurit prin intervenţia centrului. Preşedintele Emil Boc a anunţat ferm că nu va exista o candidatură a lui Dragomir din partea PD-L în toamnă la parlamentare.

FĂRĂ LĂMURIRI. Mai mult, a spus Boc, "Şeful de la Ligă" nici măcar nu a fost primit în partid şi nici nu există vreo propunere a filialelor de candidatură a acestuia la alegeri. Întrebat despre motivaţia pentru care conducerea PD-L nu agreează candidatura lui Dragomir, el a răspuns sec: "Nu simţim nevoia de lămuriri suplimentare". Respingerea lui Dragomir poate fi explicată prin încercarea democrat-liberalilor de a mai scăpa de eventualii candidaţi "cu dosare", avînd în vedere că PD-L a fost mereu partidul care, susţinînd poziţia preşedintelui, şi-a "trîmbiţat" heirupismul în lupta anticorupţie. Asta în contextul în care PD-L are propriii lui oameni urmăriţi penal de DNA. Deputatul Cristian Boureanu este urmărit penal în dosarul privind fraudarea Loteriei Române cu peste două miliarde de lei în perioada 2003-2005. Mult mai mari probleme are un alt membru PD-L, primarul Aradului, Gheorghe Falcă, trimis în judecată într-un dosar şi cercetat de DNA în altul, fiind acuzat de luare de mită, trafic de influenţă şi abuz în serviciu. Ca atare, acceptarea candidaturii lui Mitică Dragomir, trimis în judecată pentru luare de mită şi abuz în serviciu într-un schimb suspect de terenuri cu Gino Iorgulescu, nu ar fi fost benefică pentru imaginea partidului anticorupţie.

De altfel primul semn că venirea lui Dragomir în PD-L nu este "agreată" a fost dat de şeful Cancelariei Prezidenţiale, Cătălin Avramescu care acum cîteva zile a ameninţat partidul cu demisia dacă candidatura "Şefului de la Ligă" este acceptată.

×
Subiecte în articol: politic pd-l