x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Partidul Poporului, înregistrat de Tribunalul Bucureşti

Partidul Poporului, înregistrat de Tribunalul Bucureşti

29 Noi 2010   •   16:30

Înfiinţarea Partidului Poporului, iniţiată de patronul OTV Dan Diaconescu, a fost admisă, luni, de către Tribunalul Bucureşti, care a respins, totodată, contestaţiile Partidului Popular şi Asociaţiei Românilor.

Decizia tribunalului nu este irevocabilă, putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.

Cererea de înregistrare a Partidului Poporului a fost depusă şi înregistrată, în 26 august, la Tribunalul Bucureşti, unde se stabilise termen de judecată pentru 17 ianuarie 2011, însă, în urma unei solcitări, data a fost schimbată, procedura fiind perfect legală.

Avocatul postului OTV, Cătălin Fenechiu, susţinea, în 23 iulie, că sigla partidului reprezintă două litere "P" suprapuse, reprezentând numele partidului pe un fundal de trei nuanţe de violet.

Acţiunea de înregistrare a partidului a venit după ce Dan Diaconescu a declarat, în 25 iunie, la eliberarea sa din detenţie, că va intra în politică şi că va înfiinţa un partid. El şi-a motivat decizia prin faptul că arestarea sa ar fi fost motivată politic.

×