x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Partidul Umanist face alianta cu PSD

Partidul Umanist face alianta cu PSD

06 Sep 2004   •   00:00

POLITIC

Umanistii reuniti ieri in Consiliul National au decis, prin vot, ca PUR sa participe la alegerile generale in alianta cu PSD. Pentru PSD s-au pronuntat 202 membri ai Consiliului, 19 pentru Alianta PNL-PD, iar 142 pentru participarea pe liste proprii. Umanistii vor avea 22 de locuri de deputati si 10 de senatori.
DANA PICIU

Membrii Consiliului National al PUR au hotarat ieri, prin vot, ca umanistii sa mearga la alegerile generale din aceasta toamna in alianta cu PSD. Voturile celor 383 de membri ai Consiliului National prezenti la sedinta de ieri au fost urmatoarele: 202 voturi pentru alianta cu PSD, 19 voturi pentru alianta cu PNL-PD si 142 de voturi pentru participarea pe liste proprii. Un vot a fost anulat. "Personal ma bucur ca nu am avut unanimitate pentru ca s-a vazut ca in interiorul partidului exista pareri diferite", a spus Dan Voiculescu, presedintele Partidului Umanist. In urma negocierilor de pana acum dintre cele doua partide umanistii vor avea pe listele comune cu PSD 22 de locuri eligibile pentru Camera Deputatilor si 10 locuri pentru Senat si isi vor face grupuri parlamentare proprii la ambele Camere.

IDENTITATE. Presedintele Partidului Umanist, Dan Voiculescu, a precizat ferm ca PUR este un partid de sine statator care nu se contopeste cu alta formatiune. "PUR va avea in continuare o doctrina proprie, o identitate proprie. PUR nu a fost si nu va fi niciodata la remorca vreunui partid, indiferent cum se numeste acesta", a declarat liderul umanist in fata colegilor sai din toata tara reuniti ieri la Consiliul National al partidului. Liderul umanist a aratat ca cel mai bun argument pentru ca PUR sa faca o alianta preelectorala cu PSD a fost tocmai votul Consiliului National. Dan Voiculescu considera ca o parte a electoratului PNL-PD se va transfera catre alianta PSD-PUR. "Cred ca acesta a fost si argumentul cel mai puternic care i-a facut pe cei de la PSD sa se apropie de umanisti. Noi avem o doctrina diferita de cea a PSD, iar partidul de guvernamant avea nevoie de un anume procent din zona liberala", a declarat liderul PUR
Liderul PSD, Adrian Nastase, a salutat decizia Consiliului National al PUR de a se alia cu PSD.

FORUM

In urmatoatele zile PSD si PUR vor avea o alta serie de negocieri in cadrul carora urmeaza sa se stabileasca concret sigla, numele si candidatul la Presedintia tarii ai aliantei. Se va stabili de asemenea un program electoral comun. Hotararea finala in privinta tuturor acestor puncte va fi luata, conform liderului umanist, Dan Voiculescu, intr-un forum comun PSD-PUR care urmeaza sa aiba loc cat mai curand. Liderul umanist a mai afirmat ca negocierile de pana acum nu au vizat un viitor guvern comun sau eventuale functii pe care ar urma sa le ocupe reprezentantii PUR intr-un asemenea guvern, pentru ca atat timp cat nu se cunosc rezultatele alegerilor "nu putem discuta despre blana ursului din padure".
×
Subiecte în articol: politic psd umanist alianta