x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PCM susţine că UDMR s-ar afla la umbra arestării primarului Rácz Károly

PCM susţine că UDMR s-ar afla la umbra arestării primarului Rácz Károly

de Anna Kovacs    |    13 Mar 2011   •   13:09

Partidul Civic Maghiar s-a văzut nevoit să anuleze Congresul şi ceremonia de comemorare a Zilei Maghiarilor, programate pe 14 şi 15 martie, la Târgu Secuiesc, în urma arestării preventive a primarului municipiului, Rácz Károly. PCM anunţă că are încerdere în nevinovăţia primarului şi lansează ideea că adevăraţii „vinovaţi” pentru arestarea lui ar fi de fapt UDMR.

 

Avem încredere în munca obiectivă a justiţiei care însă, este umbrită de momentul acţiunii procuraturii, moment în care Rácz Károly ar fi gazda a două evenimente importante. Totodată, PCM nu s-ar mira dacă la spatele arestării lui Rácz Károly ar fi UDMR, deorece denunţul vine de la un om de afaceri apropiat UDMR”, subliniază PCM, într-un comunicat. Partidul anunţă că „din compasiune şi solidaritate a decis că în lipsa gazdei, anulează, adică nu le ţine” evenimentele programate.

 

Rácz Károly, prins în flagrant în timp ce lua mita

 

Magistraţii au emis pe numele primarului Rácz Károly un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, sâmbătă, iar primarul a anunţat că va ataca cu recurs decizia. El a fost reţinut, vineri seara, de procurorii DNA - Serviciul teritorial Braşov, pentru luare de mită, după ce ar fi cerut 41.000 de lei de la administratorul unei societăţi comerciale din localitate pentru a sprijini firma în contractul cu Primăria.
Rácz Károly a fost prins, vineri, în flagrant delict de procurorii DNA, în timp ce primea o tranşă de 10.000 de lei de la administratorul societăţii respective.

 

PCM intenţiona contituirea unei laturi naţionale maghiare din Transilvania

 

Conducerea PCM a anunţat la începutul lunii martie că şi-a programat Congresul pe data de 14 martie, dată la care se împlinesc trei ani de la înregistrarea oficială a formaţiunii politice. Congresul ar fi avut loc la Târgu Secuiesc, judeţul Covasna, şi a fost considerat un „eveniment festiv”, fiind vorba despre ziua premergătoare a Sărbătoarei Naţionale a Maghiarilor de Pretutindeni. Invitatul special al Congresului a fost preşedintele Parlamentului Ungariei, dr. Kövér László. Conducerea PCM a propus ca să fie dezbătute la Congres următoarele teme: Propunerea de decizie de instituire a Comitetului Naţional al administraţiei locale, Propunerea de decizie de instituire a Forului Organizaţiei Judeţene de arbitraj, Propunerea de decizie privind planul de pregătire pentru alegerile locale 2012 şi Propunerea de decizie privind „necesitatea constiturii unei laturi naţionale maghiare din Transilvania”.

×