Premierul Victor Ponta trebuie să demisioneze în urma declaraţiilor privind lipsa resurselor bugetare pentru ultimele 45 de zile ale anului 2012, a declarat duminică deputatul democrat-liberal Gheorghe Ialomiţianu, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PDL.
”Declaraţiile de astăzi ale lui Victor Ponta ne arată că Victor Ponta trebuie să-şi dea demisia de urgenţă”, a spus Ialomiţianu.
”Domnul Ponta este cel mai mincinos şi incompetent premier pe care l-a avut România în ultimii 22 de ani. Victor Ponta minte cu neruşinare când spune că nu are bani pentru ultimele 45 de zile ale anului 2012. Avem de-a face cu lamentările mincinoase ale unui premier incompetent, care s-a ocupat în ultimele cinci luni de scandal politic, şi nu de guvernare. Avem de-a face cu reacţia unui premier speriat de falimentul propriei guvernări”, a afirmat fostul ministru PDL al Finanţelor.
Ialomiţianu a susţinut că fostul Guvern Boc şi majoritatea parlamentară de atunci au prevăzut în bugetul pe anul 2012 bani suficienţi pentru funcţionarea instituţiilor.
”Încasările pe care chiar Ponta le recunoaşte au crescut cu 9,5 miliarde de lei faţă de 2011. Sănătatea a primit în 2012 cu un miliard mai mult decât în 2011. Din taxa claw-back a încasat în anul 2012 1,2 miliarde de lei. Deci sunt bani pentru sănătate. În buget avem bani pentru funcţionarea normală a instituţiilor, avem bani pentru plata salariilor şi pentru plata pensiilor”, a declarat deputatul.
Democrat-liberalul a mai susţinut că afirmaţiile premierului Ponta sunt demontate şi prin faptul că actualul guvern, la rectificarea bugetară din august, nu a majorat anumite cheltuieli.
”Declaraţiile lui Ponta pot fi demontate logic foarte uşor. Dacă ar fi constatat că este adevărat ceea ce spune, ar fi trebuit să prezinte aceste lucruri în momentul când a preluat guvernarea. În plus, mai avea ocazia să rezolve problemele la rectificarea bugetară din august. Cât de incompetent poate fi cineva care face o rectificare bugetară şi ne spune la câteva luni după că nu are bani!”, a afirmat Ialomiţianu.
În context, deputatul PDL a apreciat că premierul Ponta şi miniştrii săi sunt incompetenţi, dacă afirmaţiile prim-ministrului privind bugetul pe anul 2012 sunt adevărate.
”Dacă nu erau bani până la sfârşitul anului, nu cred că cei de la Finanţe, nu cred că miniştrii din Cabinetul Ponta ar fi fost bucuroşi când s-a făcut rectificarea în august. Domnul Florin Georgescu, când a prezentat rezultatul rectificării pe 2012, a spus că toţi miniştrii sunt mulţumiţi. Să fie vorba de o inconştienţă din partea miniştrilor Cabinetului Ponta? Pentru că la rectificare se puteau majora anumite cheltuieli, dacă nu erau fundamentate, aşa cum spune domnul Ponta. Dacă domnul Ponta spune adevărul în momentul acesta, înseamnă că atunci când a făcut rectificarea, domnul Ponta este incompetent şi întregul Guvern Ponta este format din incompetenţi”, a spus Gheorghe Ialomiţianu.
Premierul Victor Ponta a declarat într-un interviu difuzat duminică de Pro Tv că principala prioritate a actualului guvern este să asigure funcţionarea spitalelor, a Ministerului Administraţiei şi Internelor şi plata pensiilor, în condiţiile în care bugetul pe 2012 nu prevede resurse pentru ultimele 45 de zile ale anului în curs.
”Prioritatea numărul unu în acest moment a Guvernului este finalizarea anului 2012, pentru că începând cu 15 noiembrie - aşa s-a prevăzut anul trecut în buget - nu există nicio resursă pentru funcţionarea spitalelor, pentru Ministerul Administraţiei şi Internelor, pentru o parte din pensii. Şi atunci, profitând de încasări mai bune la buget şi rearanjând cheltuielile, vă spun sincer că prioritatea numărul unu este să ştiu că până la 31 decembrie 2012, pensii, salarii, funcţionarea instituţiilor publice şi încălzirea putem să le asigurăm', a afirmat Ponta, precizând că fosta guvernare a aprobat un buget din care lipsesc finanţările pentru ultimele 45 de zile.