x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PDL pune mâna oficial şi pe şefia Senatului

PDL pune mâna oficial şi pe şefia Senatului

de Gabriela Antoniu    |    28 Noi 2011   •   14:48
PDL pune mâna oficial şi pe şefia Senatului

Partidele din coalitia de guvernare au decis ieri sa-l sprijine pe Vasile Blaga, candidatul PDL pentru pre­se­dintia Senatului. Acordul a presupus insa un troc intre PDL si UDMR: democrat-liberalii au cedat maghia­rilor postul de secretar general al Guvernului (SGG), eliberat vineri prin revocarea din functie a Danielei Andreescu.

Dupa ce duminica seara liderii PDL au decis sa-l sustina pe Vasile Bla­ga la sefia Senatului, ieri di­mi­nea­ta democrat-liberalii au mers cu pro­pu­nerea in sedinta coalitiei. Dupa o sedinta de doua ore in care ude­me­ristii au ridicat si vocile si pretentiile, premierul Emil Boc a anuntat im­pa­ca­rea. "Doua concluzii: coalitia va avea un singur candidat pentru pre­sedintia Senatului; a doua concluzie – coalitia va avea presedintele Sena­tului", a declarat presedintele PDL, Emil Boc, la sosirea la sediul partidului.

La randul sau, vicepresedintele Elena Udrea a precizat ca in coalitie s-a decis sa fie sprijinit candidatul PDL. Ea a spus ca pana acum in partid s-a discutat des­pre Vasile Blaga si Radu Berceanu ca posibili candidati la sefia Senatului si ca BPN urmeaza sa decida asu­pra unui nume. Elena Udrea a sus­ti­nut ca la coalitie UDMR nu a venit cu un nume de candidat. Intrebata daca UDMR a cerut ceva in schimb pentru sustinerea candidatului PDL, Udrea a raspuns: "Pana acum, nu". Surse din PDL au declarat insa pentru Mediafax ca liderii coalitiei s-au cer­tat dupa ce reprezentantii UDMR ar fi cerut conducerea a inca unui mi­nister pentru a renunta la candidatura la Senat.

In acest context a inceput se­dinta BPD al PDL, care in scurt timp a decis in unanimitate sa sustina can­didatura lui Vasile Blaga pentru func­tia de presedinte al Senatului. Vicepresedintele PDL Traian Igas a de­clarat ca Blaga se bucura de spriji­nul democrat-liberalilor, ca "poate sa faca fata functiei", iar experienta parlamentara il recomanda pentru acest post. Si Igas a evitat sa spuna daca UDMR a cerut ceva in schimbul renuntarii la candidatura la sefia Se­natului. "Aici sunt lucruri care vor fi comunicate mai tarziu de purtatorul nostru de cuvant", a spus el.

Dupa ce conducerea PDL l-a vali­dat pe Blaga pentru candidatura la sefia Senatului, liderul UDMR Kelemen Hunor iese si declara ca Uniunea va prelua conducerea SGG. Bineinteles, in contrapartida. Udemeristii il vor sustine pe Blaga si nu-si vor mai desemna propriul candidat, asa cum ii impingea "trendul puternic" din partid. Intrebat daca pentru sefia SGG va fi propus Stefan Gati, Kelemen Hunor a infirmat. El a spus ca numele viitorului sef al SGG va fi stabilit in urmatoarele zile. Intrebat daca exista un nume care este luat in calcul, Kelemen a declarat ca "toate numele care functioneaza in admi­nistratia centrala si in administratia locala pot fi luate in discutie". Surse din coalitie au declarat pentru Mediafax ca prefectul de Hunedoara, Dezsi Attila, ar putea fi propus de UDMR pentru sefia SGG.

Cum nici unul dintre liderii PDL nu lamurisera oficial daca a fost sau nu vorba de un troc cu UDMR, i-a re­ve­nit ingrata sarcina lui Sever Voinescu, purtatorul de cuvant al PDL, care a ocolit-o cat a putut el de bine. "Nu e vorba de un schimb, nu asa se pune problema, obiectivul comun este sa avem un candidat comun", a spus Voinescu. Cat despre cel care a luat decizia de a da SGG UDMR "se pare" ca e vorba despre premierul Boc. "SGG este condus si acum inte­ri­mar de un reprezentant al UDMR. Da, se pare ca aceasta este decizia primului ministru", a mai spus Voinescu. Odata lucrurile lamurite, Boc s-a dus la Senat, unde a participat la sedinta grupului senatorilor PDL care a precedat sedinta de plen, unde senatorii au decis prin vot ca Vasile Blaga sa fie seful Sena­tului.

"Impreuna vom reusi sa recuperam din restantele pe care le avem in procesul de legiferare. O sa depun eforturile necesare pentru a normali­za relatiile dintre noi. Relatiile si discutiile dintre grupurile parlamentare trebuie sa ia o alta turnura. Am convingerea ca Senatul este si va ramane, si prin calitatea celor care o compun, Camera superioara a Parlamentului", a declarat Blaga dupa vot, ca presedinte al Senatului.

USL ameninta cu o noua contestatie la Curtea Constitutionala
Liderii USL Victor Ponta si Crin An­to­nescu au declarat ieri ca in privinta alegerii noului presedinte al Sena­tului Opozitia pleaca de la ideea ca trebuie respectata decizia 601 a Curtii Constitutionale a Romaniei (CCR), potrivit careia numai grupul senatorial al PSD are dreptul sa propuna un candidat pentru conducerea Senatului, iar in cazul in care aceasta nu va fi respectata, se va face contestatie la CCR. "Dincolo de asta, orice turnura vor lua dezbaterile si in orice forma se va ajunge la vot, toti senatorii PSD, PNL si PC ii vor acorda votul domnului senator Titus Corlatean. Numaram si vedem. Punct", a spus presedintele PNL, Crin Antonescu. De asemenea, liderul PSD, Victor Ponta, a declarat ca daca va fi cazul, se va face cu si­gu­ranta o contestatie la Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) cu privire la nerespectarea de catre formatiunile coalitiei de guvernare a procedurii privind schimbarea presedintelui Senatului. "O sa le fie aproape imposibil sa scrie invers decat au scris in decizia 601, care este foarte clara, se spune negru pe alb: nu poate fi revocat decat si poate fi inlocuit cu cineva din acelasi grup", a afirmat Ponta. El a subliniat ca obiectivul USL nu este de a obtine functia de presedinte al Senatului. "Noi vrem sa schimbam regimul Basescu, adica vrem sa ii schimbam pe Traian Basescu, pe Emil Boc, pe toti cei care spun ca «da, scrie Curtea Constitutionala ca nu avem voie, dar pe noi nu ne intereseaza!». Altfel, ne-am strans aici trei partide ca sa tinem de un scaun?! Nu cred ca acesta era sco­pul nostru", a afirmat liderul PSD.

Boc nu vede piedici constitutionale
Premierul Emil Boc sustine ca nu exista nici un fel de impediment de natura constitutionala pentru ca actuala coalitie sa detina presedintia Senatului. "In fapt, abia acum intram in normalitate pentru ca functia domnului Mircea Geoana a fost obtinuta in urma protocolului coalitiei PDL-PSD, in momentul in care acel protocol a fost desfiintat prin plecarea PSD-ului de la guvernare, functia PSD-ului de presedinte al Sena­tului a fost detinuta, practic, intr-o maniera ilegala din punct de vedere politic", a declarat premierul dupa intalnirea cu grupul senatorilor PDL.

UDMR mai are si alte pretentii
Potrivit unor surse din coalitie citate de Mediafax, UDMR a cerut in sedinta de ieri dimi­nea­ta ca, pentru a renunta la de­pu­nerea unei candidaturi pentru presedintia Senatului si pornind de la ipoteza ca Vasile Blaga va obtine functia, Uniunii sa-i re­vina o functie de vicepresedinte in Biroul Permanent. "Ideea a fost sa avem un singur candidat din partea coalitiei, dar cum, in timpul formarii coalitiei, functia de presedinte al Senatului nu a intrat in discutii – neavand aceasta functie libera, nefiind la dispozitia coalitiei, nu am discutat aceste aspecte. In aceasta situatie, creata dupa revocarea domnului Geoana, noi am spus ca trebuie discutate toate as­pec­tele, atat presedintia Senatului, cat si alte functii, daca vrem sa ajungem la o concluzie comuna si daca vrem sa avem un singur candidat", a declarat liderul UDMR, Kelemen Hunor (foto).

Noi negocieri
Dupa alegerea sefului Se­natului, grupurile parlamen­ta­re trebuie sa negocieze re­im­par­ti­rea posturilor in Biroul Permanent, o intalnire a liderilor gru­pu­rilor parlamentare fiind programata astazi. Biroul Permanent este alcatuit din pre­se­din­tele Senatului, patru vi­ce­pre­se­dinti, patru secretari si patru chestori. "In masura in care ne­go­cierile se vor incheia ina­in­te de ora 10:00, maine in plen se va aproba un nou Birou Permanent, iar, daca nu va fi posibil, dis­cutiile vor continua si luni vom relua dis­cu­tiile", a declarat ieri viceprese­din­tele Senatului, Ioan Chelaru.

Blaga & Berceanu, la Cotroceni
Senatorul PDL Vasile Blaga a declarat ieri, fiind intrebat de jurnalisti daca a discutat cu presedintele Traian Basescu pe tema preluarii presedintiei Se­natului, ca el a discutat de mai multe ori cu seful statului. Presa a relatat ca Vasile Blaga si Radu Berceanu ar fi fost la Cotroceni in cursul diminetii de ieri.

×