Coalitia a reluat ieri discutiile privind infiintarea unei linii maghiare de invatamant la Universitatea de Medicina si Farmacie (UMF) din Targu-Mures, una dintre conditiile pe care UDMR le-a pus acum o luna pentru votarea Cabinetului Ungureanu. Numai ca, dupa sedinta coalitiei, declaratiile au fost contradictorii. Pe de o parte, Ioan Oltean, secretarul general al PDL, a precizat ca nu s-a luat o hotarare finala, iar, pe cealalta parte, liderii UDMR au sustinut ca situatia se va transa printr-o hotarare de guvern. "In orele care urmeaza, noi vom discuta continutul hotararii de guvern, in asa fel incat maine sa intre la sedinta de guvern si sa punem capat acestui conflict fals si acestor dispute de la Targu-Mures", a declarat Kelemen Hunor, presedintele UDMR. La doar cateva ore de la finalul sedintei de coalitie, deputatii si senatorii UDMR au primit mandat de la presedintele Uniunii sa nu voteze nici o lege in sedintele de plen din cele doua Camere ale Parlamentului pana cand Guvernul nu va adopta o hotarare privind rezolvarea situatiei de la UMF Targu-Mures.
De altfel, Kelemen Hunor a declarat ieri ca liderul PDL, Emil Boc, a venit in coalitie cu un mandat care arata ca PDL sustine aplicarea Legii educatiei. "Presedintele PDL, Emil Boc, s-a pronuntat pentru respectarea Legii educatiei nationale si pentru respectarea principiului multiculturalismului, principiu care tine de esenta Legii educatiei, Guvernul urmand sa analizeze solutiile, in concordanta cu acest principiu", a precizat PDL intr-un comunicat de presa, aruncand practic cartoful fierbinte in bratele premierului Ungureanu, pentru a carui instalare in functie a facut trocul cu UDMR. Si liderul deputatilor PDL, Mircea Toader, a recunoscut ca problema este acum in curtea Guvernului. "PDL a spus un singur lucru. «Domnule prim-ministru, analizati si gasiti o solutie de aplicare a legii». In coalitie, concluzia a fost ca Legea educatiei prevede in mod expres ca sunt trei universitati multiculturale cu posibilitatea de predare in limbile maghiara, engleza sau altceva. Pana acum, de nu stiu cate luni de zile, nu s-au putut constitui aceste departamente la Targu-Mures si exista o alta formula probabila pe care o gaseste Guvernul", a declarat Toader. Aseara, proiectul hotararii privind UMF a fost inclus pe lista urgentelor din sedinta de guvern de azi.
UMF, amenintata de Baba cu taierea finantarii
Si cum problema a fost pasata Guvernului, Ministerul Educatiei a solicitat UMF Targu-Mures rezolvarea problemelor privind Carta universitara si trimiterea acesteia catre minister, in caz contrar institutia de invatamant superior riscand taierea finantarii, a declarat Tudorel Urian, consilierul ministrului Educatiei, citat de Agerpres. De altfel, ministru Educatiei l-a amenintat personal pe Constantin Copotoiu, rectorul UMF Targu-Mures, cu taierea finantarii. "Dupa mai multe discutii avute cu domnul ministru al Educatiei Nationale, vineri seara am primit un telefon in care ne-a spus ca daca nu rezolvam problema liniei maghiare si nu introducem in Carta aceste lucruri, atunci ne suspenda finantarea universitatii", a povestit rectorul UMF Targu-Mures.
Copotoiu nu crede insa ca va fi emisa o hotarare de guvern privind infiintarea unei linii maghiare de invatamant, insa, daca va fi cazul, HG respectiva poate fi atacata in justitie. "Eu sustin in continuare ideea de baza de a respecta Legea invatamantului, deoarece colegii de la sectia maghiara nu doresc ca noile sectii care se infiinteaza sa fie evaluate de Agentia Romana de Asigurare a Calitatii in Invatamantul Superior (ARACIS) – pentru ca exista un standard ARACIS care prevede un raport de cinci studenti la un cadru didactic. Noi putem sa functionam ca un intreg, limba romana, maghiara si engleza, pentru ca exista cadre didactice care completeaza posturile maghiare si invers. Daca noi acum am face un program de studiu in limba maghiara, trebuie sa aplicam art. 138 din Legea invatamantului, care spune ca autorizarea provizorie si acreditarea programelor de studiu universitare se realizeaza distinct pentru fiecare forma de invatamant, fiecare limba de predare si pentru fiecare locatie geografica in care se desfasoara, indiferent daca institutia este sau nu mentionata ca fiind multiculturala. Si la limba romana vom pierde studenti, dar la limba maghiara se vor pierde foarte multi. Doreste cineva sa se piarda studenti in limba maghiara?", a explicat rectorul UMF Targu-Mures, citat de Agerpres.
Intre timp, la Targu-Mures, studentii UMF au iesi in strada cerand acceptarea Cartei universitare. Aproximativ 500 de studenti au scandat "Nu distrugeti UMF", avand pancarte pe care scria "Nu separarii entice", "Respectati legea", "Nu suntem troc politic", "Vrem autonomie universitara", "Santajul e ilegal" si "Baba, nu strica treaba!". Studentii au banderole albastre pe brat, simbolizand unitatea in UMF Targu-Mures. Vicepresedintele Ligii Studentilor din Targu-Mures, Nucu Marica, le-a spus celor prezenti, in discursul tinut, ca UMF este oferita ca troc politic "pentru zece voturi in Guvern".
USL, pregatita sa atace eventuala hotarare de guvern in contencios administrativ
Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat ieri ca USL va ataca in contencios administrativ eventuala hotarare de guvern privind UMF Targu-Mures. "In general, pentru PDL nu prea exista o problema cu legile si cu Constitutia. Dar totusi, daca adopta hotarare de guvern, o atacam in contencios, avem dreptul. Daca e vorba despre ordonanta de urgenta, discutam de motiune de cenzura", a spus Ponta. Liderul PSD a mai spus ca situatia actuala, in care ministrul Educatiei, Catalin Baba, face presiuni asupra Senatului UMF Targu-Mures, reprezinta "o gluma a istoriei". "In februarie 2002, Guvernul PSD de atunci a primit un protest public virulent al rectorilor din Cluj impotriva ideii de segregare in Babes Bolyai si celelalte universtiati pe criterii etnice. Cel care a prezentat acest protest era un tanar conferentiar Catalin Baba. Istoria e ciudata, uneori rade de oameni. Catalin Baba e intr-o situatie mai mult decat penibila. Poate invatam sa fim mai consecventi, seriosi, pentru ca, iata, vremurile se schimba. E o gluma a istoriei ca ministrul Baba e cel care face presiuni celor de la Targu-Mures ca le taie banii daca nu sunt de acord cu o solutie politica neadecvata acestui moment", a spus Ponta. Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat ca ministrul Educatiei se face "unealta" UDMR in a exercita "presiune si santaj" asupra Senatului UMF Targu-Mures. "Exprim speranta ca premierul nu va asuma o decizie, o hotarare de guvern care sa fie expresia imixtiunii inacceptabile a intereselor electorale ale unei formatiuni politice in destinele unei institutii de invatamant superior. Se cunoaste pozitia UDMR, am constatat pozitia ehivoca – nu e prima data – a PDL, am constat si ca, in fond, ministrul Educatiei, Catalin Baba, care ar trebui sa fie primul aparator al autonomiei si al unei institutii foarte importante, practic se face unealta UDMR in a exercita presiuni, santaj asupra Senatului Universitatii", a spus Antonescu. El a precizat ca pozitia USL este de sprijinire totala a Senatului UMF Targu-Mures si de respingere totala a oricarei tentative de incalcare a autonomiei universitare. (G.A.)