x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică "Pentru abnegatie" - Dumitru Mazilu, decorat de Iliescu

"Pentru abnegatie" - Dumitru Mazilu, decorat de Iliescu

25 Iun 2004   •   00:00

Presedintele Ion Iliescu l-a decorat ieri pe profesorul universitar Dumitru Mazilu cu Ordinul National "Steaua Romaniei" in grad de Cavaler, in semn de apreciere pentru "intreaga sa activitate si abnegatie cu care a promovat valorile democratiei si ale Revolutiei din decembrie 1989".



Dumitru Mazilu, "figura emblematica a Revolutiei Romane, cunoscut inca inainte de ’89 prin pozitia sa impotriva regimului dictatorial, ramane ca o figura reprezentativa a institutiei noului stat constituit", a apreciat Iliescu. Dumitru Mazilu a declarat ca distinctia il obliga sa faca tot ce poate pentru a promova in continuare valorile Revolutiei. El a dezaprobat afirmatiile celor care vor sa denigreze Revolutia si pe cei care au luptat atunci. Iliescu a anuntat ca va colabora cu Mazilu la infiintarea Institutului Revolutiei Romane, care va face o analiza corecta a evenimentelor din decembrie 1989 cu mai multa autoritate morala decat "amatorii de senzatii, de bombe gazetaresti". (Aniela Nine)

×
Subiecte în articol: politic