x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Pieleanu: Refuzul preşedintelui are probabil la bază elemente ce se pot constitui în vulnerabilităţi la adresa securităţii naţionale

Pieleanu: Refuzul preşedintelui are probabil la bază elemente ce se pot constitui în vulnerabilităţi la adresa securităţii naţionale

27 Dec 2016   •   13:55
Pieleanu: Refuzul preşedintelui are probabil la bază elemente ce se pot constitui în vulnerabilităţi la adresa securităţii naţionale

Analistul Marius Pieleanu consideră că refuzul preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la propunerea PSD - ALDE ca Sevil Shhaideh să fie prim-ministru ar putea avea la bază "elemente ce se pot constitui în vulnerabilităţi la adresa securităţii naţionale". 

"Este un refuz care are probabil la bază motive şi elemente care se pot constitui în vulnerabilităţi la adresa securităţii şi siguranţei naţionale. Preşedintele, în mod evident, nu are obligaţia de a spune care sunt acele motive tocmai pentru că ele fac referire la securitatea şi siguranţa naţională. Refuzul acesta nu pune PSD într-o situaţie mai specială decât era. Practic, preşedintele Dragnea poate să propună un alt nume care va fi acceptat de Palatul Cotroceni astfel încât mâine şi poimâine (miercuri şi joi - n.r.) să se pornească negocieri pentru formarea Guvernului şi, dacă Parlamentul se grăbeşte, putem avea vineri după-amiază chiar un Guvern votat înainte de Anul Nou şi care să înceapă activitatea după Anul Nou ca să voteze bugetul ţării", a declarat, marţi, pentru AGERPRES, Pieleanu. 

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat marţi că nu acceptă propunerea PSD - ALDE ca Sevil Shhaideh să fie prim-ministru şi a cerut acestei coaliţii să facă o nouă nominalizare. AGERPRES

×