Premierul Victor Ponta a anunţat că parlamentarii urmează să depună, marţi, o plângere penală pe numele preşedintelui Traian Băsescu, pe care-l acuză de practicarea unor gesturi de intimidare şi şantaj, ca urmare a declaraţiilor făcute de şeful statului, aseară, la Realitatea TV.
"Am discutat, în întâlnirea săptămânală a coaliţiei de guvernare, din punct de vedere politic şi legal, consecinţele atacului mafiot efectuat de către Traian Băsescu împotriva colegei noastre Gabriela Firea şi am decis ca toţi parlamentarii, nu doar din coaliţia de guvernare, dacă sunt şi liberali, dacă sunt şi de la PDL, până mâine avem o plângere penală împotriva preşedintelui pentru două infracţiuni - infracţiunea de ameninţare şi de şantaj. (...) Vom depune această plângere penală mâine, semnată de un număr cât mai mare de parlamentari şi, evident, cel mai târziu în decembrie, domnul Băsescu va trebui să răspundă în faţa legii. (...) E prima dată, din '89 încoace, când un membru al Parlamentului - Gabriela Firea - e ameninţat direct de către o persoană cercetată pentru încălcarea regulilor acestei ţări. Mă refer la Traian Băsescu", a spus Victor Ponta.
"Traian Băsescu trebuie să răspundă în faţa legii. Doamna senator trebuie să vadă foarte clar că modelul mafiot cu care am fost conduşi de nouă ani şi jumătate nu intimidează. Traian Băsescu e un om care-şi termină urât mandatul, toată lumea ştie că pleacă din funcţie. Se strânge laţul pentru Băsescu. Toată lumea îl consideră un pericol pentru stabilitatea regiunii", a continuat premierul.
Solicitat să comenteze şi atacul preşedintelui la adresa sa, Ponta a răspuns: "Dacă-mi era frică de ameninţările lui Băsescu, sunt convins că în închisoare va ajunge Băsescu. Nu am niciun fel de teamă, ştiu că am respectat legea".
Traian Băsescu a ameninţat-o aseară pe senatoarea PSD, Gabriela Firea, transmiţându-i că s-ar putea să nu-şi mai găsească soţul acasă, dacă nu stă "în banca ei".
"Nu te poţi lua după o doamnă a cărei instruire este rezultată din citit de pe prompter vreo 10 ani, trebuie să ştii putin Drept. Doamna cunoscătoare, doamna căsătorită tot cu un comandant, cu primarul de la Voluntari. Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa de ce se întâmplă pe moşia soţului, că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, daca nu e atentă. Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele", a declarat Traian Băsescu, aseară, la Realitatea TV.
Avertizarea preşedintelui vine la câteva zile după ce Gabriela Firea, membru al Comisiei Nana, a declarat că tranzacţia prin care fiica preşedintelui a pus mâna pe moşia din Călăraşi ar fi nulă. În plus, ameninţările lui Băsescu vin înainte de finalizarea raportului în cazul Nana, care ar putea fi dat chiar astăzi.