Plângerea penală împotriva preşedintelui Traian Băsescu pentru infracţiunea de ameninţare şi cea de şantaj la adresa senatorului PSD Gabriela Firea va fi depusă, miercuri, la ora 12:00, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, anunţă Agerpres. Senatorul PSD Gabriela Firea va fi cea care, însoţită de avocatul său, Lucian Bolcaş, va depune plângerea.
Documentul a fost semnat de parlamentari ai partidelor din coaliţia de guvernare.
"Semnarea acestei plângeri nu este un gest al PSD sau al coaliţiei de guvernare. Dacă parlamentarul ameninţat şi şantajat de preşedinte făcea parte din orice grup parlamentar - de la PP-DD, de la PNL, de la PDL -, aş fi semnat cu aceeaşi convingere. În primul rând, un preşedinte al ţării nu are voie să şantajeze şi să ameninţe un membru al Parlamentului doar pentru că acesta face parte din comisia care anchetează o anumită situaţie. E un gest intolerabil şi niciun preşedinte, niciun prim-ministru, niciun om care ocupă funcţii importante în stat nu are voie să şantajeze, să ameninţe un membru al Parlamentului. Al doilea mesaj este că, practic, prin ceea ce a făcut duminică preşedintele Băsescu a aruncat în aer şi a dat o impresie foarte clară că el este cel care controlează justiţia", a spus premierul Victor Ponta, marţi, la Palatul Parlamentului.