x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Politică Planul, confirmat, cu jumătate de gură

Planul, confirmat, cu jumătate de gură

de Ion Alexandru Publicat la 11 Feb 2020 09:54 Modificat la 11 Feb 2020 09:54
Planul, confirmat, cu jumătate de gură

La finalul ședinței CEx, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a recunoscut că, în interiorul partidului, s-a discutat inclusiv pe tema alegerilor anticipate. „Suntem pregătiți pentru orice fel de alegeri. Nu ne temem de alegători”, a declarat acesta, evitând însă să spună dacă varianta anticipatelor este un lucru pe care conducerea PSD și-l asumă cu subiect și predicat. Mai mult, Ciolacu a afirmat că, în cazul în care Curtea Constituțională va soluționa conflictul juridic de natură constituțională, după ce se va consuma procedura respingerii a două guverne și, astfel, se va ajunge la dizolvarea Parlamentului, iar decizia Curții va fi aceea de admitere a sesizării, întreaga responsabilitate politică îi revine președintelui Klaus Iohannis.

×