x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Plenul reunit al Parlamentului, convocat pentru citirea moțiunii de cenzură

Plenul reunit al Parlamentului, convocat pentru citirea moțiunii de cenzură

09 Sep 2021   •   09:20
Plenul reunit al Parlamentului, convocat pentru citirea moțiunii de cenzură

Plenul reunit al Parlamentuui este convocat, joi, de la ora 16.00, pentru citirea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Florin Cîțu.

Președinții celor două camere ale Parlamentului, Ludovic orban - președintele Damerei Deputaților și Anca Dragu - președintele Senatului, au convocat plenul reunit pentru joi, ora 16.00, pentru a fi citită moțiunea de cenzură inițiată de USR PLUS și AUR împotriva Guvernului condus de Florin Cîțu.

În replică, Guvernul a sesizat Curtea Constituțională a României în privința moțiunii de cenzură depuse de USR PLUS și AUR, în care acuză că nu au fost respectate procedurile în privința semnăturilor și a înștiințării în Executivului în ziua depunerii documentului în Parlament.

Conducerea PNL, reunită în Birou Politic Național, a decis, miercuri, ca niciun parlamentar PNL să nu participe la plenul convocat de președinții Camerei Deputaților și Senatului pentru a de discuta despre calendarul moțiunii de cenzură. PNL a decis că parlamentarii liberali care vor face demersuri pentru dărâmarea propriului guvern și a premierului Florin Cîțu vor fi sancționați.

Și PSD și-a anunțat parlamentarii ce ar trebui să facă ăn ziua citirii moțiunii de cenzură: „Precizare - Vă informăm ca prezența fizică la ședința de plen comun (....) este facultativă. Conectarea online cu tableta STS este absolut necesară”, este mesajul trimis de liderii grupurilor parlamentare ale PSD senatorilor și deputaților social-democrați.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: moţiune de cenzură